“Mi-am dedicat mintea atat de mult rationamentelor, incat atunci cand am renuntat, a trebuit sa ma obisnuiesc cu pacea din mintea mea. O vreme a parut plictisitor, dar acum sunt incantata. In timp ce inainte eram obisnuita sa-mi “rulez” mintea tot timpul si cu orice, acum nu mai suport chinul si efortul gandirii.”
“Sa lasam la o parte rationamentele trupesti daca vrem sa avem discernamant!”
“Cand mintea va este plina de ganduri, ea nu este normala. Cel putin nu pentru crestinul care vrea sa fie victorios – credinciosul care intentioneaza sa castige razboiul ce se da pe campul de batalie al mintii. “ – Joyce Meyer – Mintea ta sub asediu
Ce mult imi dau de gandit aceste afirmatii. Desi imi dau seama ca sunt adevarate.
wow! undeva intre “capul gol” si mintea supra-incarcata… In ce priveste gandurile care vin de jos, in sensul supararilor, grijilor, etc., cred ca e in regula. In ce priveste insa gandurile venite de Sus… Problema “rationamentelor”, adica a aducerii lucrarilor lui Dumnezeu la nivelul ratiunii umane, clar ca inseamna durere de cap. Descoperirea de catre Dumnezeu a felului Sau de a rationa, asta intr-adevar aduce pace si incredere in puterea Lui.
Crestinul trebuie sa invete sa se odihneasca in Dumnezeu! Inclusiv la nivel mental! Cata vreme mintea noastra se va zbate sa gaseasca o rezolvare ne vom risipi energia si vom obosi. Apostolul Pavel ne indeamna “sa aruncam asupra lui Hristos toate ingrijorarile noastre” si El Insusi Se va ingriji de noi. Ce poate fi atunci mai eficient? Grija noastra sau Grija Lui?