Un misionar războinic

Apostle-Paul-1

Am gasit o descriere a apostolului Pavel facuta in detaliu. Ma gandesc ca uneori suntem descurajati, suntem raniti chiar, iar descrierea aste ne inspira si ne incurajeaza. O redau aici!

Dacă ne uităm după apostolul Pavel din țară în țară, privind cât a suferit pentru Hristos. A răbdat orice formă de persecuție, a trecut prin orice fel de pericol (2 Cor. 11,23-27). A fost asaltat de mase de oameni, a fost pedepsit de autorități (Fapte 16,19-20). Bătut, lovit, îngropat în pietre, lăsat mort (Fapte 14,19-20). Se aștepta să primească același tratament, să treacă prin aceleași pericole oriunde (Fapte 20,23). Pornind dintr-un oraș, predicând în altul (Fapte 13,50; 14,5-7; 19-21).

Petrecând tot timpul său în misiune, sacrificându-și propriul confort, propriul timp liber și siguranța proprie (Fapte 20,24; Rom. 1,14-15; Fil. 1,20; 3,8). Persistând în felul acesta până la o vârstă înaintată, nefiind alterat de experiențele perversității (Fapte 28,17), a lipsei de recunoștință (Gal. 1,6; 4, 14-20), a prejudiciilor (2 Cor. 12,15), a dezertării (2Tim. 4,10; 16). Nu a fost înfrânt de anxietate, de lipsuri, de nevoi, de muncă, de persecuție; neobosit în încrederea lui, fără să fie intimidat de perspectiva morții (Fapte 21,13; 2 Cor. 12,10; Fil. 2,17; 4,18; 2 Tim. 4,17).

De la convertire a fost avertizat că va trebui să sufere mult de dragul lui Hristos (Fapte 9,16), el a venit să sufere fără să suspine sau să geamă, fiind mândru de cicatricile sale în luptă, ca un soldat decorat cu medaliile sale (Gal. 6,17).

Ce misionar războinic a fost! Lumea niciodată nu a mai văzut așa ceva până la el![1]

[1]Herbert Lockyer, All the Apostles of the Bible (Grand Rapids, MI, Zondervan, 1972), 219-220.

sursă foto 1

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Crestinism

Biserica și orfanii

Romulus-and-Remus

În timpul bisericii primare era o practică cruntă în care după ce se nășteau copii, dacă erau fete în unele cazuri, sau dacă erau băieți cu defecte, sau dizabilități, chiar aparente sau minore, copii aceia erau lăsați afară la ușa casei. Apoi veneau oameni și îi duceau în afara zidului cetății (un fel de gheenă evreiască), unde erau abandonați. Aici frigul, vântul sau animalele sălbatice îi omorau. Biserica primară își făcuse un obicei, în aceste cetăți păgâne, să meargă regulat pe la porțile caselor și să ia copii abandonați, să îi înfieze și să îi crească în familii ca pe fii și fiice. Această practică a mărit mult puterea de mărturie în biserica primară și vestirea evangheliei.

sigla-noua_big

Astăzi am participat la o întâlnire a AROF (Alianța România Fără Orfani) în care se vorbea de această lucrare extraordinară pe care o fac mai muți creștini în România. În București sunt peste 3200 de orfani și în jur de 20.000 de creștini evanghelici. Dacă pastorii și bisericile au încuraja această practică în bisericile locale, acești orfani ar avea un alt viitor!

Un studiu făcut de Universitatea Harward în colaborarea cu alte universități relevă faptul că acești copii care sunt crescuți în centre de plasament, în case de copii, spre deosebire de cei crescuți în familie, naturali sau prin adopție, au o diferență interesantă în dezvoltarea creierului și a IQ-lui. Afectivitatea familială favorizează dezvoltarea acesteia, și lipsa acesteia nu poate fi înlocuită cu nimic. Acest deficit se remediază în cadrul de dragoste al familiei.

O familie la această întâlnire mărturisea ca au văzut un copil cu o privire tristă, fadă și matură, stătea nemișcat în pat. Copilul avea o stare de stres cronic, creierul era invadat de cortizol și era ca paralizat. Au acceptat să îl îngrijească așa, iar după două luni a avut primul zâmbet. Substanțele din creierul lui s-au schimbat datorită căldurii familiale și sentimentului de iubire. Acum dezvoltarea lui este normală și entuziastă.

Un lucru pe care eu l-am observat la persoanele care au adoptat acești copii este că i-a revitalizat pe plan spiritual pe ei și chiar bisericile lor. Actul adopției este un principiu profund spiritual, este inima Evangheliei. Toți cei mântuiți au fost adoptați în familia lui Dumnezeu. Actul acesta ne urcă până la inima lui Dumnezeu și de aceea practicarea acestui principiu atrage binecuvântarea lui Dumnezeu și însuflețește spiritual persoana implicată. Dumnezeu este Tatăl văduvelor și al orfanilor.

Psalmii 68:5 „El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuieşte în locaşul Lui cel sfânt. „

sursă foto 1

 

Scrie un comentariu

Din categoria Crestinism

Lupta cea bună a credinței

Coloseni (2:23) Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea: „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru”? Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuinţarea lor şi sunt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti, au, în adevăr, o înfăţişare de înţelepciune într-o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sunt de niciun preţ împotriva gâdilării firii pământeşti.

Știm că o singură luptă este sortită biruinței în biblie: „Lupta cea bună a credinței!” 1 Tim. 6,12.

Unii cred că lupta credinței este să vii la Hristos! Și au dreptate, că în primul rând, ca să poți lupta prin credință trebuie să vii la Hristos! Într-un fel asta înseamnă să lupți prin credință, dar nu este tot.

În textul nostru spune să nu ne mai supunem la înfrânări gen: „nu lua, nu gusta, nu atinge” s.a. Aceste lucruri pier odată cu întrebuințarea lor. Această metodă gâdilă firea pământească, nu o supune, nu o răstignești.

Această metodă mai poate fi numită și metoda voinței. Am subliniat în text: „într-o închinare voită” în alte traduceri apare „printr-o închinare a voinței”. Unii predică un creștinism al voinței. Este clar că trebuie folosită înțelept și ea, dar noi nu ne putăm prin voință. Acesta este motivul pentru care mulți eșueză în dorințele lor creștine sincere.

Lupta credinței este altfe decât să alegi cu voința ta căile lui Dumnezeu. Lupta credinței este asta:

(Ps 37:5) Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului,încrede-te în El şi El va lucra!

Lupta credinței nu ține de tine, de cât de mult îți poți încorda tu voința. Am ajunge niște ambițioși notorii, dacă așa ar trebui să facem. Nu e rău să alegi pe Dumnezeu. Noi însă trebuie să trăim în odihna și pacea pe care o dă credința. Mi-am încredințat viața lui Dumnezeu. Acum am încredere că El va lucra. Asta e lupta cea bună a credinței! Și oricând Domnul îți va spune să faci ceva prin Cuvânt, prin Duhul Sfânt, tu Îl asculți.

(Prov 16:3) Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului,şi îţi vor izbuti planurile.

Nu fii încordat, stresat, pentru că trebuie să faci un lucru, ca să nu gâdili firea pământească (să o stârnești), măcar că trebui să faci ceva. Încredințează în mâna lui Dumnezeu cauza ta, și apoi ai încredere în El și fă tot ce îți spune El. Așa te lupți lupta cea bună a credinței!

Scrie un comentariu

Din categoria Crestinism

Vizita fratelui Marius Cruceru în București

Așa cum spune afișul de mai jos, în seara asta am avut în mijlocul tinerilor de la Capelă din București pe fratele Marius Cruceru la o seară de tineret pe tema „Impactul muzicii în viața tânărului”. Îmi vin în minte cuvintele împărătesei din Șeba:

2 Cronici 9:5 „Este adevărat deci ce am auzit eu în ţara mea despre faptele şi înţelepciunea ta!”

M-a rugat să nu public înregistrarea și voi respecta acest lucru, deși cred că nu ar face decât să mai câștige câțeva aprecieri.

Un exemplu uimitor de excelență îmbinat cu dragoste. Am mai văzut oameni severi, dar să fie și iubitori în același timp, mai rar. Vorbea cuvinte grele, adevărate despre muzică și închinare, însă în așa fel încât tinerii le primeau cu zâmbetul pe buze. A fost cu adevărat sare și lumină pentru cei din București. Frate Marius, Bucureștiul mai are nevoie de dv!

Ne-a vorbit depspre autenticitate, să fim reali în fața lui Dumnezeu, să respingem orice compromis, să căutăm excelența și să lăudăm pe Dumnezeu cu adevărat prin Duhul Sfânt. A subliniat un lucru pe care îl confirm din plin, trăim o vreme în care oamenii nu se lasă educați, nu acceptă ucenicia, și asta explică multe din neajunsurile vieții creștine. Nu pot să reproduc cum a fost, dar pot să spun că așa cum este în spațiu virtual, în realitate este mai mult.

Am apreciat că a fost împreună cu soția și copilul. Când am dat mâna cu soția dânsului, mi-a adus aminte de Sabina Wurmbrand (măcar că nu am întâlnit-o), vorbesc de atitudine și fel.

Cu prețuire și considerație pentru familia Cruceru!

Scrie un comentariu

Din categoria Crestinism

Impactul muzicii in viata tanarului

Scrie un comentariu

Din categoria Crestinism

Hristos a înviat!

Pe pământ două persoane au făcut istorie, primul este Adam din care ne tragem toți, și al doilea este Hristos, care ne-a arătat o cale nouă. Primul ne-a dat trupuri de carne, dar și o natură păcătoasă de care nu ne putem elibera singuri. Al doilea ne scapă de natura păcătoasă și ne dă natura sfințeniei lui Dumnezeu, iar în final ne dă trupuri de slavă.

Învierea lui Hristos este cel mai important eveniment din biblie: semnul Domnului pentru evrei că este Fiul lui Dumnezeu este învierea (semnul lui Iona), biserica se naște după ce Hristos a înviat, Petru câștigă 3000 de suflete cu mesajul învierii, învierea ne arată că noi am fost socotiți neprihăniți (Rom. 4,25), noi am fost aduși la o viață nouă prin puterea învierii Lui (Rom. 6,4).

Învierea lui Hristos este unică de toate celelalte învieri din biblie prin faptul că cei ce au înviat în biblie au murit iar, Hristos nu mai moare, trupurile lor au fost muritoare după reînviere, trupul lui Hristos după înviere a fost de slavă: mânca, dar și dispărea, putea fi în trup, dar putea trece prin materie (ușă). Tot ce a fost după învierea lui Hristos a fost să ne atragă și pe noi la acea viață nouă pe care o avea Hristos după înviere. Suntem chemați să ne împăcăm cu Tatăl și apoi să trăim o viață în glorie alături de El. Acela este viitorul nostru dacă ne ținem strâns de El.

După înviere Domnul a spus apostolilor să facă ucenici din toate neamurile. Toți oamenii pot să ajungă așa cum a ajuns Isus în trup de slavă:

(1 Cor 15:20) Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. (pârgă înseamnă primul “măr” care apare într-un copac, primul rod, primul fruct, după care apar mai multe).

(1 Corinteni 15:23) Hristos este cel dintâi rod, apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.

Acesta este mesajul învierii! Poți beneficia și tu de el dacă crezi în Hristos!

Hristos a înviat!

Scrie un comentariu

Din categoria Crestinism

Ce sa stim de Paste

Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Isaia 53:5

Una din slăbiciunile bisericii de astăzi este că e pretențioasă în așteptări și nu în slujire. Unii își poartă crucea, alții își fac cruce. Mântuirea nu vine prin apartenența noastră la o comunitate de credincioși, nici la o formațiune doctrinară, ci mântuirea vine printr-o uniune adevărată cu Hristos prin credința si cuvânt. Iertarea nu ți-o poate da nici un om și nici o învățătură, iertarea o primești când vii la Hristos cu smerenie. Pacea intră în tine atunci când prin Duhul Sfant te-ai conectat cu El. Într-un mod tainic acești oameni sunt cei mai prezenți în bisericile locale, colaborand cu lucrătorii și slujind pe frați. Vin la rugăciune, vin la grup mic, unde e Hristos acolo sunt si ei. Sa nu credeți că acești credincioși sunt invizibili, ei sunt cei mai activi ostași ai Domnului Hristos. Sunt smeriți, curați în inimă, curajoși, pricepuți și mereu învațabili. Sunt stâlpii lui Hristos care vor fii rapiți la cer atunci cand numarul deplin va fi împlinit.

Paște fericit!

Scrie un comentariu

Din categoria Crestinism