Nicopole-redivivus

Republic de pe – https://popaspentrusuflet.wordpress.com/2018/10/10/nicopole-redivivus/

====

Nu este cazul să creăm breșe artificiale între comunitățile denominațional creștine. Nu ar ajuta cu nimic și, în perspectiva luptei comune pentru proiecte de viitor care ne unesc, ar fi chiar dăunător.

Totuși, în virtutea zicerii biblice că „celui ce i s-a dat mult i se va cere mult”, nu putem ocoli realitatea că în vreme ce minoritatea neoprotestantă a participat masiv la referendum, majoritatea ortodoxă a dezamăgit.

Această observație nu este în primul rând un reproș ci o constatare obiectivă.

În actualul context socio-religios, dacă Biserica Ortodoxă devine irelevantă în lupta pentru normalitate, atunci lupta este pierdută.

De aceea, interpretați acest articol ca fiind un apel plin de dragoste către acea instituție religioasă care poate face diferența din punct de vedere numeric.

Referendumul a fost un fel de Nicopole redivivus. Am sugerat niște strategii agresiv/pașnice (se poate!) acum 3 ani, avertizând că dacă nu se va proceda așa, șansele unui succes sunt minime. Cu părere de rău, am avut dreptate!

Secvența de mai jos este pertinentă deoarece, deși nu au numărul de prag, neoprotestanții sunt mai compacți și strategizează și gestionează mult mai bine astfel de demersuri. Nu mai insist acum cu privire la cazul Bodnariu…

Nu credem într-o Biserică Ortodoxă ca biserică națională și opresivă, dar este de la sine înțeles că trebuie să-și asume rolul de catalist și mobilizator în lupta pentru adevăr și normalitate! Ar fi un dezastru ca Biserica Ortodoxă să nu rămână pe aceste baricade. Noi suntem gata să rămânem alături de ei…

Sper să fiu bine înțeles.

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Crestinism

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Crestinism

Pleasure of reading in an age of distracion -Alan Iacobs

9780199747498-2Am primit această recomandarea de la Lucian Bălănescu (Plăcerea de a citi într-o eră a distragerilor – Alan Jacobs), îi mulțumesc! O cartea foarte necesară pentru era distragerilor în care trăim.

A fost o carte mai grea, dar importantă, pe final m-a prins mai bine. Face mult referire la carte lui Mortimer Adler „Cum să citești o cate”. Vorbește de ea ca Noul Testament de Vechiul Testament, așa că te simți că lipsește ceva dacă nu o citești înainte pe aceea. Mortimer Adler este un evreu care își scrie cartea tehnic: cum să citești o carte de istorie, de știință, o ficțiune sau poezie. Este deosebit de instructivi, este ABC-ul pentru cartea lui Iacobs. Deși nu spune nimic, suspectez după nume și rabinii din carte, că ar fi din familie de evrei și Iacobs.

Cartea aduce lucruri noi, prin faptul că Mortimer scrie înainte de era digitală, iar Iacobs după. Vorbește lucruri foarte importante, puțin spuse despre distragerea mijloacelor media, digitale de astăzi. Spune de importanta liniștii, de importanta retragerii pentru a fi util când intri între oameni.

Pe final apare un lucru care mi-a atras atenția în mod deosebit. Vorbește de un călugăr englez din Durham, care avea o mare colecție de cărți. Printre concluziile lui erau că Dumnezeu călăuzește oameni corupți și îi ridică prin cărți. Atinge acest aspect prin alte părți în carte, că cititul dezvoltă capacități interne pe care le avem. Acestea sunt foarte sofisticate, făcându-ne în stare de lucruri complicate, dar ele sunt adormite, neutilizate în noi, sunt slăbite de mijloacele media și era digitală a distragerilor, dar sunt activate și dezvoltate de citit.

„Fie ca tribul cititorilor să crească!” Este dorința autorului finală 🙂

Scrie un comentariu

Din categoria Crestinism

Discernământul nostru cel de toate zilele – Referendum

Cred că sfatul „gamalielic” al unor intelectuali din România nu se potrivește în acest caz.

Gamaliel spunea preoților în Faptele apostolilor 5:38 „… lăsaţi-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici;”

Cei de acum spun: „este o alergătură în vânt, avem alte lucruri mai importante de făcut, este bun pentru varice acest referendum etc.”

Unii intelectualii din România au atitudinea lui Gamaliel, de a nu se implica, muind inima poporului. Cred însă că sfatul lui Gamaliel nu pe potrivește aici, nu e același context. E o fandoseală.

Nu cred că este un moment potrivit pentru o astfel de atitudine din mai multe motive:

Unii spun: „Legea e corectă ce mai vreți să schimbați?!” – Legea este corectă, dar nu unde trebuie! Ea este corectă în codul civil, dar acest cod civil se poate schimba în câteva ore, ca în Franța, și oamenii să nu poată face nimic. Iar asupra codului civil, UE are autoritate. Poate impune anumite lucruri la nevoie. Referendumul vrea că copie legea corectă din codul civil în constituție. Constituția nu poate fi schimbată în câteva ore, ci doar printr-un alt referendum, iar UE nu are autoritatea peste această constituție! Terminați cu expresii de genul „legea deja există, e în van!” Ori sunt intelectuali corupți, care închid ochii, și mai închid și pe ai altora, ori nu înțeleg mersul vremurilor (dar mă îndoiesc).

Alții spun că nu este „politic corect”, de ce nu facem referendum și pentru avort? – Deși au dreptate cu „corectitudinea politică”, totuși este corect referendumul pentru că ține de intuiție politică. Nu știu cine are această inteligență a intuiției politice la noi, dar ea este.

În Germania datorită „corectitudinii politice”, dând drepturi tuturor și la fiecare, imigranții au făcut prăpăd printre femeile nemților într-o seară, mizând pe această „corectitudine politică” nătângă a nemților, la acea oră.

Acum nemții, s-au îmbunătățit un pic, și au preluat de la evrei câteva noțiuni de „intuiție politică”. Adică să faci ceva, pentru că vezi ce urmează, ce vine. Ieși puțin din (pătratul) „corectitudini politice”, dar ca un act de inteligență politică superioară, întâmpinând un eveniment nefast, și nu pentru că nu știi ce faci, pierzi timpul.

Sincer să fiu nu mă tem de LGBT, de ce ar putea să facă în România (educația copiilor, atacul asupra opiniei publice, reformularea legilor s.a.), știu că nu sunt de ignorat; mult mai mult îmi este teamă de ce va face Dumnezeu în România, dacă aceștia intră aici cu acordul nostru (vezi Sodoma, Gomora, Adma și Țeboim; seminția lui Beniamin din Judecători, cetățile romane Pompei, Herculaneum și Stabiae etc.).

Am putea spune că popoarele nu învață lecția asta, decât atunci când trec pe aici. Oare România va trece acest test? Petre Țuțea spunea că românul are discernământ spiritual și inteligență politică. Să dea Domnul să fie un proroc!

P.S. de o săptămână și ceva vizitatorii din diaspora sunt tăiați, scăderea lor este efectiv bruscă, într-o zi. Știe careva să îmi explice?

Scrie un comentariu

Din categoria Crestinism

Despre referendum

Observații:

  • E o șansă pentru națiunea română la o perioadă lungă de timp.
  • Nu este o acțiune politică, pentru vreun partid, vine pe cale politică, pentru că așa se fac legile într-un stat.
  • Nu este o luptă împotriva LGBT, ci împotriva unui păcat, unui rău ca a multor altora: crimă, furt etc.
  • Nu este vorba să câștige creștinii, ci adevărul obiectiv. Este ca și la matematică – să socotim corect, ca în limba română – să vorbim corect, în știință nu există gena LGBT. Acesta este adevărul obiectiv!
  • Dacă referendumul nu reușește, este doar primul pas spre o nouă cultură în care se limitează libertatea de exprimare și trăire. Va urma reeducarea copiilor, a părinților, a legislației. Este mai rău decât ce au creat Marx și Lenin, care au promovat un comunism de clasă, aici se promovează un comunism de „falsă moralitate”.

Pentru că este un pas pentru întreaga națiune, mai adaug:

  • Nu este o problemă cultică, ci una creștină. Aici preoții ortodoxi vor duce greul, evanghelicii vor avea partea de media online.
  • România a dovedit că mai are simț al sănătății familiale, să ducem la bun sfârșit această calitate națională!
  • Calitatea mare a poporului român este spiritualitatea, dacă privim cu atenție în istorie. De aceea suntem compatibili cu americanii, la afaceri mai puțin, la IT suntem iarăși compatibili.

Argument biblic:

  • Iosif și-a oferit discernământul și înțelepciunea pentru a ajuta Egiptul în vremea lui, și Dumnezeu îi vorbise de mult că va face acest lucru (Gen. 37).
  • Împăratul Cir al Persiei, deși era un împărat păgân, totuși Dumnezeu l-a folosit spre binele poporului Său, pentru a reconstrui Templul. Dumnezeu este mai presus de împărați și popoare și le poate folosi pentru interesele sale (Ezra 1).
  • Daniel și-a oferit discernământul și înțelepciunea pentru a ajuta imperiul Babilon, și Dumnezeu i-a confirmat că este preaiubit și scump înaintea Lui (Daniel 9).

 

Voi merge la vot!

2 comentarii

Din categoria Crestinism

Ce nu binecuvintează Duhul Sfânt – C.H. Spurgeon

  1. Compromisul.
  2. Lașitatea (cei ce dau înapoi).
  3. Minciuna.
  4. Cecul în alb (El rămâne permanent suveran).
  5. Păcatul.
  6. Lenevia.
  7. Mândria.
  8. Certurile.
  9. Ceea ce nu înaltă pe Hristos.

* C.H. Spurgeon, Batalia finala, 92.

Scrie un comentariu

Din categoria Crestinism

Cât de gravă este neiertarea

Prin anii 257 d.Hr. au fost câțiva ani de liniște după moarte împăratului Decius, care a prigonit pe creșini. După această persecuție, calitatea vieții între creștini a început să scadă. Erau doi credincioși: Nichifor și Sapricius. Cel din urmă era un bătrân al bisericii. Ivindu-se o neînțelegere între ei, s-au învrăjbit de moarte. După un timp oarecare, Nichifor a căutat să se împace cu vechiul său prieten, dar toate silințele au fost zadarnice: Sapricius a stăruit în ura sa. Între timp a venit un alt val de persecuție din partea împăratului Valerian și Sapricius a fost dus în fața guvernatorului, unde i s-a poruncit să aducă jertfă zeilor. Refuzând să facă acest lucru, magistratul a puruncit să fie dus în locul de tortură. Nichifor, aflând, aleargă și însoțește pe vechiul său priten spre locul de chin, rugându-l să-i ierte nedreptatea ce i-a făcut. Totul a fost zadarnic, Sapricius a refuzat cu încăpățânare iertarea cerută. Atunci însă a înțeles că Dumnezeu nu putea să fie împreună cu o inimă nesumțitoare (mândră) și care nu iartă pe aproapele său de tot ce i-a greșit (Col. 3:12-13). Sapricius deodată, ca părăsit de Dumnezeu își pierde curajul și cere să aducă sacrificii. Nichifor, uimit, îl îndeamnă să rămână statornic, dar e în zadar. Atunci declară celor care duceau pe Sapricius, că el, Nichifor, crede în acest Isus, pe care prietenul său tocmai îl tăgăduise. Dus în fața guvernatorului, acesta poruncește ca martorul credincios lui Hristos să fie omorât.

Astfel de cazuri sunt consemnate în istorie și ne spun nouă cât de serios este păcatul și câtă dreptatea avea apostolul Ioan când spunea:

1 Ioan 4:20 „Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu” şi urăşte pe fratele său este un mincinos, căci cine nu iubeşte pe fratele său pe care-l vede cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?”

Aici am putea spune că apostolul Ioan are o dovadă în plus.

  • Adrien Ladrierre, Biserica sau Adunarea, Dillenburg: Gute Botschaft, 1993, p. 292.

3 comentarii

Din categoria Crestinism