Festivalul Sperantei

Unul din cele mai mari evenimente evanghelistice din Romania. In ultima sara stadionul a fost plin.

Translatorul lui Franclin Graham a fost Otniel Bunaciu, presedintele Uniunii Bisericilor Crestin Baptiste din Romania.

Acestia au fost oamenii care s-au predat la evanghelizare.

Franklin Graham dand un interviu pentru un post de televiziune.

Dumnezeu sa rasplateasca pe cei ce s-au ostenit, si fie ca bisericile sa se pregateasca sa primeasca noii convertiti cu toata dragostea si frica de Dumnezeu.

* Fotografii preluate de aici: http://www.abaptistvoice.com/Romana/articole/FestivaluSperantei.htm

Reclame

24 de gânduri despre „Festivalul Sperantei

  1. MIŞCAREA ECUMENICĂ

    Sau

    Unitatea trupului mistic al lui Cristos

    De Raul Enyedi

    Aspecte introductive

    Dezvoltarea tehnologică şi ştiinţifică demarată spre sfârşitul secolului al XIX-lea a adus cu sine o secularizare crescândă a lumii. Religia părea să bată în retragere, ajungând chiar sub asediul ateismului. Mulţi vedeau în aceasta moartea omului religios.
    Însă religia a supravieţuit, şi, dacă unii îi profeţeau sfârşitul, André Malraux îi prevestea victoria, prin cuvintele devenite acum celebre: „secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”. Iar forma în care religia avea să învingă părea să se contureze chiar în mijlocul acestui „câmp de luptă”. Dar ce se petrecea oare în sânul lumii religioase în tot acest timp?
    Tabloul religios al secolului XX a fost marcat în primul rând de noul curent apărut în cadrul creştinismului: ecumenismul. Dacă la începuturile sale a fost doar o mişcare nesemnificativă şi neluată în seamă de mulţi, aceasta s-a transformat în curând într-o forţă ce se impunea din ce în ce mai mult, devenind în cele din urmă principala mişcare a lumii creştine.
    Termenul de ecumenism care desemnează această mişcare religioasă provine din cuvântul grecesc oikoumene, însemnând lume, pământ, întreaga parte locuibilă a pământului. Astfel, cuvântul indică scopul principal al mişcării, anume, o singură biserică pe întreg pământul, universală şi vizibil unită, slujind la convertirea lumii. Ecumenismul este o încercare de a ajunge la unitate şi reunificare eclesiastică, prin intermediul unor doctrine, metode şi activităţi specifice.
    Trăsăturile care caracterizează ecumenismul sunt dialogul, deschiderea pentru comunicare în vederea ajungerii la o înţelegere, parteneriatul şi colaborarea. Spre deosebire de „deschiderile spre dialog” ale denominaţiilor dinaintea lor, care aveau loc nu pentru a ajunge la o soluţie comună, ci pentru a dovedi partea opusă ca greşită, această mişcare oferă un „spaţiu ecumenic” de discuţii şi tratative tocmai în vederea ajungerii la puncte comune.
    Mişcarea ecumenică este o noutate în istoria creştinismului. Ecumenismul modern, organizat îşi are originile în două întruniri inter-denominaţionale. Prima dintre ele a avut loc în Londra, în August, 1846, unde 800 de reprezentaţi ai principalelor denominaţii protestante din 10 ţări diferite s-au întrunit pentru a lansa, în propriile lor cuvinte, „ceva nou în istoria bisericii, o organizaţie distinctă care să exprime unitatea între indivizi creştini aparţinând unor biserici diferite”. Această întrunire a pus bazele a ceea ce acum se numeşte Alianţa Evanghelică Mondială.
    A doua dintre aceste întâlniri a avut loc la Edinburgh, în anul 1910, aceasta fiind o conferinţă în care diferite biserici protestante au discutat despre posibilitatea eficientizării lucrării de misiune în lumea ne-creştină şi promovării unei legături inter-confesionale mai strânse. Aceasta a pus bazele a ceea ce în 1948 devine Consiliul Mondial al Bisericilor.
    Baza doctrinară a acestor conferinţe ecumenice era învăţătura postmilenistă, conform căreia creştinii trebuiau să convertească lumea înainte de revenirea lui Cristos.
    Din acel moment, ecumenismul a progresat într-un mod incredibil, devenind cel mai popular curent al creştinismului modern, cerând un răspuns tuturor denominaţiilor. Cel mai important răspuns a venit din partea Bisericii Catolice care, în cadrul Conciliului Vatican II, răspunde afirmativ, deşi ambiguu, mişcării ecumenice protestante.
    Condiţia religioasă a lumii creştine, caracterizată printr-un progres al eforturilor misionare, dorinţa de expansiune a frontierelor creştinismului, oboseala datorată secolelor de confruntări denominaţionale, atitudinea învechită a denominaţiilor tradiţionale în raport cu noile confruntări pe care o lume în rapidă schimbare le aducea cu sine, particularităţile denominaţionale tot mai şterse, apariţia a noi grupări şi curente în cadrul creştinismului, în special curentul penticostal şi mai târziu carismatic… toate acestea au contribuit la apropierea confesiunilor una de alta, la stabilirea de legături şi începerea unor discuţii care aveau să se înmulţească şi întărească în anii care aveau să urmeze.
    Condiţia socială a lumii (rasismul, încălcarea drepturilor omului), condiţia politică (apariţia unor regimuri dictatoriale, totalitare) şi cea economică (sărăcia extremă, efectele negative ale globalizării) au generat situaţii care necesitau un răspuns din partea creştinismului.
    Aceştia au fost principalii factori care au alcătuit decorul scenei religioase mondiale pe care avea să îşi înceapă prestaţia mişcarea ecumenică.
    Cea mai cunoscută organizaţie ecumenică, având în acelaşi timp şi cea mai largă deschidere, este Consiliul Mondial al Bisericilor, organizaţie compusă din Biserici Protestante şi Ortodoxe, care colaborează îndeaproape cu Biserica Romano-Catolică. Pe lângă aceasta, există numeroase alte organizaţii ecumenice, mai mult sau mai puţin deschise spre dialog.
    Pentru ca ecumenismul să aibă succes, trebuie ca toate părţile componente să fie aduse împreună şi păstrate astfel, funcţionând ca un întreg, ca un organism; deşi fiecare celulă – biserică locală, în cazul nostru – funcţionează individual, totuşi, lucrarea sa are în vedere scopul întregului organism.
    Aşadar, pentru un ecumenism real, trebuie ca între părţi să existe o armonie suficientă încât să se poată realiza obiectivul propus. Aceasta se face prin intermediul a patru elemente esenţiale:
    1. Scopuri comune
    2. Activităţi comune
    3. Doctrină comună
    4. Un aparat legislativ, executiv şi administrativ care să asigure implementarea punctelor de mai sus la toate nivelurile, de la forurile internaţionale la membrul de rând al unei biserici locale.
    Deoarece aceste patru puncte necesită o atenţie specială, vom încerca să le analizăm pe rând.

    Scopuri comune

    Dintre toate lucrurile care ar putea face ecumenismul imposibil, lipsa unui scop comun ar fi primul dintre ele. Acesta este liantul care ţine împreună bisericile, cu atât mai mult cu cât doctrina variată, comună doar în punctele principale, nu este destul de puternică pentru a aduce şi păstra împreună aceste biserici ecumenice.
    Este esenţial ca scopul principal să fie scopul particular al fiecărui membru al mişcării, urmărit chiar fără existenţa unei astfel de organizaţii.
    Scopul invocat ar fi ducerea Evangheliei până la marginile pământului, împărtăşirea veştii bune a creştinismului cu fiecare locuitor al planetei. Acesta este ţelul şi idealul fiecărui creştin, al fiecărei biserici şi al fiecărei denominaţii creştine. Idealul acesta însă nu a fost niciodată atins, şi, chiar cu mijloacele media de acum, încă nu poate fi atins. Deşi este momentan imposibil, idealul se poate realiza daca toţi creştinii de pretutindeni ar lucra împreună la aceasta la nivel local, zonal, naţional, internaţional şi chiar mondial. Astfel, o organizaţie mondială ecumenică ar înlesni eforturile individuale, ar face lucrarea de misiune mai eficientă şi ar spori astfel şansele de reuşită.
    Bineînţeles, alături de scopul principal, există şi alte obiective pe care mişcarea ecumenică le are în vedere. Printre acestea s-ar număra lupta pentru respectarea drepturilor omului, a copilului, a femeii; militarea pentru încetarea discriminărilor etnice sau rasiale; a violenţei şi a conflictelor militare precum şi asigurarea ajutoarelor umanitare. Toate acestea sunt şi obiectivele locale sau denominaţionale ale diferitelor organizaţii membre. Slogane ca iubire, părtăşie, închinare, laudă, unitate, echitate, dreptate, dialog se găsesc în vocabularul oricărui membru sau admirator al acestei mişcări.
    Scopul suprem pe care ecumenismul îl propune creştinilor este acela de a fi „una în Cristos”. Se spune că toţi cei ce fac parte din biserica universală invizibilă trebuie să fie una, invocându-se cuvintele Domnului din Ioan 17:21, „Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” Unitatea în trupul mistic este absolut necesară pentru „convertirea lumii”, afirmă promotorii ecumenismului.
    Iată cum vede Consiliul Mondial al Bisericilor această unitate şi rolul ei: „bisericile împreună slujind o lume în nevoie”. În continuare se afirmă: „După secole de diviziune, bisericile recunosc din nou că sunt una în Cristos. În cadrul părtăşiei ecumenice, ei mărturisesc împreună, lucrează împotriva injustiţiei şi caută să învingă diferenţele lor istorice şi teologice”.
    Aşadar, ecumenismul propune ca scop final al său un creştinism unit, care luptă pentru câştigarea lumii pentru Cristos.

    Activităţi comune

    Dar, pentru a nu rămâne doar la discuţii teoretice, trebuie să se găsească modalităţi de punere în practică a scopurilor enumerate mai sus, ceea ce ne duce la cel de-al doilea punct din programul de ecumenizare a creştinismului: Activităţi comune.
    Fără îndoială că numai lucrând împreună cu vecinul, intrând în vorbă cu el, dialogând, ajungem să ne cunoaştem mai bine. Întotdeauna suntem mai legaţi de o persoană pe care o cunoaştem, oricât de puţin, decât de un străin. Tot aşa, organizaţiile ajung să lege contacte trainice prin intermediul unor activităţi şi dialoguri comune inter-denominaţionale. Papa Ioan Paul II spunea: „Cu cât ne întrunim mai mult şi ne iubim mai mult unul pe celălalt, mărturisind bucuria care ne uneşte, cu atât va fi mai puţin grea calea dinaintea noastră.”
    Aceste activităţi trebuie să existe la toate nivelurile. Se organizează congrese şi conferinţe la care participă liderii religioşi naţionali sau internaţionali ai mai multor denominaţii. Astfel de congrese se pot încheia cu o masă Agape, cu împărtăşirea la Cina Domnului sau chiar cu ritualul spălării picioarelor. Seminarii sau cursuri pe diferite teme, având ca invitaţi profesori cu renume, din confesiuni diferite, sunt de asemenea utile pentru educarea viitorilor lucrători.
    Mass-media este folosită pentru a promova ecumenismul, prin emisiuni radio sau TV în care apar figuri cunoscute din culte diferite care stau la masa dialogului, discutând amiabil subiecte comune tuturor; diferite publicaţii, articole în ziare, site-uri de internet, materiale audio-video – toate acestea sunt folosite pentru a îndemna la atitudine şi acţiune comună.
    Un rol însemnat îl au organizaţiile inter-denominaţionale cu profil social şi de caritate, de felul azilelor de bătrâni, orfelinatelor, cantinelor pentru săraci, şcolilor, grădiniţelor, clinicilor şi spitalelor.
    Dar importanţa crucială o au manifestările ecumenice în care sunt implicaţi membrii obişnuiţi. Dacă aici se eşuează, toate celelalte activităţi menţionate mai sus sunt lipsite de orice rod ecumenic şi însemnătate.
    Membrii obişnuiţi reprezintă majoritatea covârşitoare a tuturor denominaţiilor, iar dacă deciziile luate la vârful piramidei nu îşi găsesc împlinirea la baza ei, acestea sunt ca inexistente, fiindcă acest nivel reprezintă oglinda reală a sistemului ecumenic, reflectând adevărata sa stare şi eficienţă.
    Astfel, marşurile care reunesc aceşti membrii, cum ar fi Marşul Învierii, alături de alte manifestări de acest gen (concerte religioase, cruciade evanghelistice şi programe religioase comune, în locaţii de obicei neutre) îşi aduc aportul important în sădirea unei atitudini ecumenice în inimile participanţilor, în sânul bisericilor lor şi în comunitatea din care fac parte.
    Dar unul din cele mai eficiente instrumente prin care se poate realiza o unitate mentală sau spirituală la nivel naţional, internaţional, şi chiar mondial, este rugăciunea – un timp definit, în care toţi credincioşii, din toată lumea, se roagă pentru acelaşi lucru. Şi astfel ajungem la ceea ce se numeşte „Săptămâna mondială de rugăciune”. Aceasta îi aduce pe toţi participanţii, din întreaga lume, împreună, legându-i spiritual. Săptămâna de rugăciune este anuală, dar datele calendaristice în care este ţinută pot diferi de la o zonă la alta. Subiectul, textele biblice şi îndemnurile la rugăciune sunt şi ele date, astfel încât unitatea tuturor participanţilor să fie una şi mai deplină.
    Ca proiect, rugăciunea pentru unitatea creştinilor la care să participe mai multe denominaţii, a existat încă din sec. XVIII şi s-a dezvoltat tot mai mult în sec. XIX şi în primele decade ale sec. XX. Ideile au plecat fie de la protestanţi cu tendinţe penticostale, fie de la romano-catolici.
    Ideea de săptămână mondială de rugăciune aparţine abatelui francez Paul Couturier, care, în 1935, propune „Săptămâna universală de rugăciune pentru unitate creştină”. Anul 1964 aduce cu sine două evenimente extrem de importante în evoluţia săptămânii de rugăciune. Primul are loc la Ierusalim, unde Papa Paul VI se roagă împreună cu Patriarhul ortodox al Constantinopolului, Athenagoras I, ca „toţi să fie una” (Ioan 17). Al doilea se petrece la Roma, unde Decretul despre Ecumenism al Conciliului Vatican II subliniază că rugăciunea este sufletul mişcării ecumenice şi încurajează ţinerea săptămânii de rugăciune. În anul 1965, Comisia pentru credinţă şi ordine a Consiliului Mondial al Bisericilor şi Secretariatul pentru promovarea unităţii creştine (cunoscut acum drept Consiliul pontifical pentru promovarea unităţii creştine) din partea Bisericii Romano-Catolice încep pregătirea oficială comună a materialului pentru Săptămâna de rugăciune, material folosit pentru prima dată oficial în anul 1968. De atunci, aceste materiale au o utilizare tot mai largă, fiind folosite în prezent de aproximativ 550 milioane de creştini ecumenici.
    Deşi alte organizaţii ecumenice folosesc alte date sau alte materiale, ideile şi practica provin din sursa citată mai sus.
    Un pas dincolo de limitele creştinismului sau a dialogului cu religiile monoteiste, în vederea colaborării inter-religioase, a fost făcut de Papa Ioan Paul II, care a chemat toate denominaţiile creştine şi religiile lumii să se întrunească pentru a se ruga împreună pentru pace. Aceasta s-a realizat pentru întâia dată în 27 octombrie 1986 în oraşul Assisi, Italia. Acolo, sub prezidiul papei, s-au adunat reprezentanţi ai principalelor confesiuni creştine, alături de evrei, musulmani, hinduşi, budişti, indieni americani, etc., rugându-se fiecare la dumnezeul său, în felul său caracteristic, pentru pacea lumii.
    Urmând „spiritul Assisi”, după cum l-a numit papa Ioan Paul II, aceste întruniri de rugăciune au continuat în fiecare an, în locaţii diferite, în anul 1998 evenimentul având loc la Bucureşti. Această controversată chemare la rugăciune a deschis o uşă pentru dialogul inter-religios la care sunt invitate şi religiile politeiste şi animiste, dând o nouă dimensiune dialogului ecumenic, prin apropierea marilor religii ale lumii una de cealaltă.
    Alte activităţi comune de o importanţă deosebită pentru mişcarea ecumenică sunt sărbătorile religioase. În jurul acestora s-au dezvoltat ceremonii complexe, tradiţii şi diferite alte obiceiuri care au dus la un adevărat „spirit” al acestor sărbători, de o puternică încărcătură emoţională pentru participanţi. Principalele sărbători ecumenice sunt Crăciunul, Botezul lui Isus, Floriile, Paştele, Rusaliile, Înălţarea lui Isus. Datele acestor sărbători sunt fixate de Biserica Romano-Catolică şi de Bisericile Ortodoxe.
    În trecut, evanghelicii s-au opus categoric acestor sărbători datorită originii păgâne a datelor şi obiceiurilor şi a faptului că nu există nici o poruncă în Noul Testament de a ţine astfel de zile. În prezent, evanghelicii implicaţi în mişcarea ecumenică participă la sărbătorile catolice/ortodoxe, selectând din acestea pe cele care au legătură cu Isus.
    De ce sunt importante aceste diferite activităţi comune? O faptă face mai mult decât o mie de vorbe. Şi chiar mai mult decât atât, dacă vorbele nasc polemici şi nu consens… În acelaşi timp, atunci când oamenii sunt ţinuţi ocupaţi, gândirea critică este considerabil redusă, scăzând astfel dispoziţia lor spre cercetare doctrinară, privită acum doar ca simplă teorie comparativ cu activităţile în care sunt implicaţi.
    Iar aceste motive sunt mai mult decât suficiente în încercarea de a calma apele, şi aşa destul de învolburate datorită problemei doctrinare…

    Doctrină comună

    Dacă activităţile comune îi apropie pe oameni, problemele doctrinare creează cele mai aprinse dezbateri, cele mai multe neînţelegeri între participanţii la discuţie. Primele două puncte sunt desemnate tocmai pentru a ajuta la realizarea acestuia. Doar aşa mişcarea ecumenică ar avea un fundament solid, iar unitatea ar fi deplină.
    Ceea ce împiedică unitatea doctrinară din sânul mişcării şi încetineşte mult atingerea obiectivelor ecumenice este identitatea denominaţională, adică susţinerea din partea denominaţiilor membre a unor doctrine specifice lor, care le fac diferite de celelalte.
    Cele mai multe denominaţii îşi bazează existenţa tocmai pe astfel de particularităţi. Problema cu care se confruntă acestea este că, odată cu nivelarea acestor particularităţi, ele îşi pierd nu doar identitatea, dar şi motivul separării şi înfiinţării. Acceptând renunţarea la specificul lor, implicit îşi denunţă întemeietorii şi predecesorii ca schismatici şi impostori.
    Modelul bisericii ecumenice este unul „post-denominaţional”, în care bisericile refuză să ia în considerare diferenţele dintre ele, insistând să privească doar la asemănări.
    Cu toate acestea, identitatea denominaţională rămâne o problemă acută. Chiar şi Consiliul Mondial al Bisericilor se confruntă cu această problemă serioasă. Se spune: „O altă provocare vine, paradoxal, datorită ascuţirii identităţilor în bisericile din mişcarea ecumenică tradiţională. Acesta poate fi un răspuns necesar unei lumi în rapidă schimbare, cu nesiguranţa viitorului pe care o aduce, pierderea valorilor sociale tradiţionale şi secularizarea crescândă. Nu ar trebui să fie anti-ecumenică. Dar deseori este: o accentuare a localului şi familiarului, o teamă de ceea ce este diferit, stresul financiar – asemenea factori cheamă spre o ‚re-confesionalizare’, o întoarcere spre interior care lasă resurse mai puţine pentru părtăşia ecumenică”.
    Orice astfel de „ascuţire” a identităţilor şi de privire spre propriile particularităţi reprezintă o provocare pentru ecumenici, atât timp cât se încearcă acoperirea diferenţelor şi nu rezolvarea lor o dată pentru totdeauna.
    Ca mijloc de protecţie împotriva unor secte ecumenice heterodoxe, eretice, şi totodată pentru a încerca să se arate membrilor că împărtăşesc şi doctrină comună, nu doar scopuri şi activităţi, este necesară subscrierea la o mărturisire de credinţă ca una din condiţiile de aderare la o organizaţie ecumenică.
    Această mărturisire fiind una ambiguă, rămân destule probleme neatinse şi suficient spaţiu pentru identitate confesională. Mărturisirea nu are ca scop rezolvarea acestor diferenţe, ci sublinierea elementelor de credinţă comune, aducând bisericile ce se alătură mişcării într-un „spaţiu ecumenic” în care se pot pune în discuţie diferenţele de doctrină.
    Conform promotorilor ecumenismului, există doi piloni pe care întreaga mişcare este aşezată: Scriptura şi Crezul Niceo-Constantinopolitan. Vom reveni mai târziu pentru a discuta pe larg baza scripturală a ecumenismului. Esenţa ecumenică a Crezului constă în afirmaţia: „Cred într-una, sfântă, sobornicească [catolică sau universală] şi apostolică Biserică”. Astfel, doctrina despre biserică dezvoltată în Sinoadele ecumenice cheamă pe toţi cei care cred în biserica universală la unitate spirituală, practică şi doctrinară.
    Totuşi, doctrina comună rămâne punctul cel mai greu de realizat, părând deocamdată imposibil. Dar reducerea importanţei doctrinei într-o lume pragmatică, orientată spre acţiune, favorizează împlinirea scopului. Nu mai contează atât ceea ce crezi în anumite domenii, atât timp cât eşti implicat în mega-acţiuni, cum ar fi apărarea drepturilor omului, ajutorarea săracilor Africii sau militarea pentru pace în Orientul mijlociu.

    Aparatul legislativ, executiv şi administrativ

    Cel de-al patrulea element esenţial al mişcării ecumenice îl reprezintă aparatul legislativ, executiv şi administrativ care ia deciziile şi se asigură de implementarea lor la toate nivelurile. Într-adevăr, vorbim de niveluri diferite ale unei organizaţii piramidale bine structurate.
    Deciziile luate la centru sunt transmise fiecărei organizaţii naţionale membre care, la rândul ei, le transmite mai departe organizaţiilor teritoriale. De aici, deciziile ajung la nivel local în biserici, prin intermediul pastorilor, comitetelor sau al altor lucrători bisericeşti autorizaţi. Această structură este formată din comunităţi de biserici, uniuni, alianţe, convenţii sau consilii inter-religioase. De fapt, chiar bordurile de misiune sau comitetele din cadrul unei biserici locale pot fi incluse aici, fiindcă tot ce depăşeşte nivelul unei democraţii locale, este o piesă în acest angrenaj imens, mondial.
    Desigur că cele mai multe dintre aceste uniuni, convenţii, etc., nu au fost înfiinţate pentru a sluji mişcării ecumenice, dar, în timp, şi-au schimbat rolul şi scopurile. Ecumenismul a găsit în aceste organizaţii supra-bisericeşti o structură deja formată şi funcţională, şi a folosit-o ca pe un instrument important pentru înaintarea sa rapidă.
    Aceste structuri piramidale sunt strict necesare mişcării ecumenice, deoarece în lipsa lor, tratativele ar trebui duse cu fiecare biserică locală în parte, proces care ar dura o lungă perioadă de timp şi ar implica resurse umane şi financiare imense.
    Fiindcă ecumenismul nu ar putea funcţiona decât la nivel local fără organizaţii supra-bisericeşti, vom lua două exemple concrete despre felul în care se aplică nişte hotărâri mondiale la nivelul membrului de rând dintr-o anumită biserică locală.
    Primul exemplu se referă la săptămâna mondială de rugăciune a Consiliului Mondial al Bisericilor.
    Aşadar, în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor, se ia hotărârea ca săptămâna mondială de rugăciune să aibă tema căutării unităţii creştine pe tot parcursul anului. Totodată, se desemnează şi textele biblice, explicaţiile textului şi motivele de rugăciune care vor fi folosite. Aceste materiale sunt preluate de delegaţii Bisericii Evanghelice Luterane din America, care le transmit organizaţiilor regionale, de unde sunt trimise celor 65 de sinoade, printre care North Western Washington Synod, South Eastern Iowa Synod sau Metropolitan New York Synod. De aici, materialele ajung în biserici, în Seattle, Davenport sau New York, loc în care îşi împlinesc scopul, acela de a uni în rugăciune şi spirit pe credincioşii din bisericile luterane americane cu celelalte sute de milioane de creştini participanţi la acelaşi eveniment ecumenic.
    Pentru a vedea chiar mai bine sistemul piramidal ecumenic şi modul în care acesta funcţionează, să luăm cel de-al doilea exemplu mai apropiat nouă.
    Un program asemănător de rugăciune comună este iniţiat şi de Alianţa Evanghelică Mondială. Acest program poate apărea sub forma celui de mai sus, sau sub o formă mai generală, ca şi chemare la rugăciune pentru un anumit subiect. O astfel de chemare la rugăciune poate fi pentru creştinii din Coreea de Nord sau pentru Biserica persecutată de pretutindeni de pe glob.
    Traseul unui astfel de apel poate parcurge următorii paşi: de la centrul Alianţei Evanghelice Mondiale apelul este transmis Alianţei Evanghelice Europene, care, la rândul său, îl transmite Alianţei Evanghelice Române (constituită din cultele Creştin Baptist, Penticostal, Creştin după Evanghelie şi mişcarea Creştin Ortodoxă Oastea Domnului). Următoarea etapă este ajungerea apelului la Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România, de unde este trimis spre asociaţiile regionale, Comunităţile Bisericilor Creştine Baptiste de Timiş, de Arad, de Bucureşti, etc. De aici, apelul este transmis, prin intermediul pastorilor, bisericilor locale din Timişoara, Arad, Bucureşti, etc., care se unesc în rugăciunea lor, pentru Coreea sau pentru Biserica persecutată, cu sutele de milioane de alţi creştini nominali, din diferite denominaţii protestante şi neo-protestante, de pe tot întinsul globului, participanţi la acelaşi eveniment ecumenic.
    Desigur că nu toate bisericile membre în organizaţii ecumenice au acelaşi ritm de implementare al deciziilor luate la nivel înalt. Există o oarecare libertate de sortare a deciziilor venite de la vârf în cadrul nivelurilor superioare aşa încât nici o decizie nu ajunge la membrul de rând înainte de a fi filtrată. Pe această cale ecumenică, unele biserici aleargă înainte, iar altele vin mai pe urmă. Dar ele au aceeaşi ţintă şi vor ajunge toate, fără îndoială, la linia de sosire, mai devreme sau mai târziu.

    Scopul real al ecumenismului – Biserica mondială unică

    Pe lângă scopurile afirmate deja, există şi scopul despre care nu se vorbeşte, dar care devine tot mai clar, pe măsură ce se studiază mai atent ecumenismul mondial, şi anume, conceperea unei Biserici mondiale unice.
    Scopul ecumenismului este de a aduce creştinismul din starea în care se găsea, starea „Biserici separate” la starea „Biserica una”. Acum ne aflăm la o fază intermediară, starea „Bisericile una”, fază caracterizată de scopuri şi activităţi comune. Faza finală nu se poate realiza decât la rezolvarea problemei doctrinare.
    Dar care este rolul Catolicismului pe viitor? Şi de ce este Biserica Catolică interesată de ecumenism? Aceasta nu consideră că deţine adevărul parţial, că trebuie să îl caute şi să îl găsească în „spaţiul ecumenic de discuţie”. Biserica Catolică este singura care nu are aceeaşi poziţie ca restul bisericilor implicate în ecumenism. Răspunsul: Aceasta caută să întoarcă la ea pe fiicele „rătăcite” şi „risipitoare”, să aducă înapoi schismaticii şi să corecteze ereticii, numiţi acum de Roma, „fraţi separaţi”. Şi nimic nu ajută această cauză a ei mai mult decât ecumenismul.
    Biserica Catolică deja cooperează cu diferite mişcări ecumenice, discuţiile între părţi aflându-se în diferite stadii, unele chiar avansate. Din moment ce nici o mişcare ecumenică nu are consistenţa doctrinară necesară pentru ţinerea împreună a părţilor componente, această consistenţă şi consecvenţă găsindu-se totuşi la Vatican, o unire a acestor părţi ar duce într-adevăr la o Biserică unică mondială, cea mai puternică organizaţie religioasă pe care va fi văzut-o omenirea în toată istoria ei!

    Activităţile ecumenice – Biserica socială

    Implicarea bisericilor ecumenice în activităţile umanitare, sociale şi politice le face nişte instituţii social-umanitare sau organizaţii de apărare a drepturilor omului, şi nu biserici ale lui Cristos. Nu pentru astfel de activităţi au fost lăsate bisericile pe pământ!
    Scopul pe care bisericile trebuie să îl îndeplinească se găseşte în porunca Mântuitorului,: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” – Mat. 28:19-20. „Duceţi-vă” este o trimitere cu împuternicire divină (vs. 18), cei trimişi lucrând pentru Dumnezeu (vs. 19) şi bucurându-se de prezenţa lui Cristos (vs. 20). Ucenicii sunt persoane care au auzit Evanghelia, au crezut-o şi au fost botezaţi (Marcu 16:15, 16). Datoria Bisericii de atunci şi a tuturor descendentelor ei este de a predica Evanghelia, a boteza pe cei ce cred şi a-i învăţa întreaga învăţătură creştină. Toate aceste activităţi sunt responsabilitatea bisericilor şi nici una efectuată în afara lor nu reprezintă ascultare de Cristos. Da, evanghelizarea, administrarea rânduielilor şi instruirea în credinţă efectuate de bisericile eretice sau apostate nu reprezintă acte de supunere faţă de Cristos, ci mai degrabă acte de rebeliune şi imitaţie a adevărului!
    Dacă o biserică nu îndeplineşte obiectivul pentru care a fost lăsată pe pământ, dacă nu este implicată în activităţile legate de acest obiectiv, aceasta nu poate fi o Biserică a lui Cristos! Nu contează cât bine face comunităţii, câţi săraci a ajutat în ţările din lumea a treia, ce realizări a avut pe plan politic internaţional, toate acestea la un loc nu o fac biserică a lui Cristos!

    Ecumenismul – fundamentat pe doctrină falsă

    În încercarea de a rezolva problema doctrinară, ecumenismul recurge la strategii subtile şi neoneste. Printre acestea se numără următoarele: denaturarea istoriei creştinismului în vederea vindecării rănilor trecutului; reinterpretarea particularităţilor denominaţionale; redefinirea doctrinelor, acolo unde o asemenea redefinire este posibilă şi de ajutor; abstractizarea şi relativizarea unor termeni ca unitate, iubire, adevăr, părtăşie, Biserică, trupul lui Cristos, etc. care îşi pierd sensul şi greutatea când sunt luaţi în afara contextului lor biblic, ajungând să primească alt înţeles decât cel iniţial.
    Dar cât de solidă este temelia doctrinară comună a ecumenicilor? Vom încerca în continuare să analizăm validitatea interpretărilor date de ecumenici pasajelor scripturale considerate a fi bază doctrinară a ecumenismului.
    Una din doctrinele principale căreia ecumenismul îi datorează existenţa este, aşa cum deja s-a menţionat, postmilenismul. Ideile fondatorilor erau că trebuie ca Cristos să găsească, la revenirea Sa, o lume convertită. Dar vorbeşte Biblia despre convertirea întregii lumi? Răspundem cu un NU hotărât şi nu aducem decât una din multele dovezi, aceasta fiind suficient de convingătoare. Domnul spune: „Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” – Luca 18:8. Implicaţia este că va fi, dar nu multă. În nici un caz nu va găsi o lume convertită!
    Una din doctrinele care îi apropie pe ecumenici este doctrina salvării prin fapte. Catolicismul afirmă participarea la sacramentele Bisericii ca fiind calea spre mântuire; Ortodoxismul predică şi doctrina accederii la sfinţire prin propriile fapte; evanghelicii promovează regenerarea decizională, sau exersarea voinţei libere în luarea unei decizii pentru Cristos, manifestată într-o varietate de forme. Dar toate acestea nu sunt decât ramuri diferite ale aceleiaşi doctrine umaniste – capacitatea umană de se mântui, de a cumpăra harul lui Dumnezeu.
    Scriptura condamnă clar această doctrină umanistă, afirmând în repetate rânduri că harul nu poate fi câştigat şi nici amestecat cu fapte umane.
    Versetul atât de des citat de ecumenici, „un Domn, o credinţă, un botez” arată, la fel ca şi contextul din care provine, unitatea spirituală, doctrinară şi practică a membrilor bisericii.
    „O credinţă” arată caracterul unic şi compact al adevărului. Acest adevăr a fost revelat de Dumnezeu în Sfânta Scriptură, iar bisericilor le-a fost încredinţată responsabilitatea de a-l apăra şi proclama lumii. În acest sens, o biserică a lui Dumnezeu este „stâlpul şi temelia adevărului” (1 Tim. 3:15). Aşadar, adevărul nu se află în locul în care fiecare confesiune îşi aduce „contribuţia la adevăr”, după cum ne învaţă ecumenismul, ci în adunarea scripturală, în fiecare adunare scripturală recunoscută de Dumnezeu, fiindcă numai într-o astfel de adunare este Sfânta Scriptură crezută şi proclamată!
    Unitatea în diversitate învăţată de Pavel în 1 Corinteni 12:12-27 şi Efeseni 4:1-16 este unitatea spirituală şi doctrinară a trupului – un organism viu – în diversitatea membrelor (care au daruri diferite, ba chiar măsură diferită a harului), aceasta fiind baza activităţilor comune şi a scopului lor comun în cadrul trupului, al adunării din locul respectiv.
    Ce ne învaţă ecumenismul în prezent? Unitatea trupului mistic, universal al lui Cristos în scop şi activităţi, în diversitate doctrinară. Din nou se vede clar diferenţa dintre calea lui Dumnezeu şi calea oamenilor!
    Cheia înţelegerii corecte a rugăciunii Mântuitorului din Ioan 17, „mă rog ca toţi să fie una” stă în studierea contextului. Nu activităţile sociale îi leagă pe ucenicii lui Isus, ci prezenţa Lui în ei (vs. 23) – unitatea spirituală – şi Cuvântul pe care Domnul L-a primit de la Tatăl şi l-a dat lor (Ioan 17:8, 14, 17, 20, 21) – unitatea doctrinară. Numai astfel puteau fi cei de atunci una, şi numai astfel putem noi, cei de acum, să fim una cu cei de atunci.
    Adevărata unitate nu stă într-un scop comun, în acţiuni comune, nu stă nici măcar în dragoste! Adevărata unitate stă în adevăr, în Cuvântul sfânt! Oamenii astăzi sunt gata să sacrifice adevărul pe altarul iubirii în cinstea unităţii, dar unirea lor nu va fi, nu poate fi acceptată de Dumnezeu! Calea ecumenismului este alternativa umană la planul divin, fiindcă nesocoteşte modul revelat de Dumnezeu prin care trebuie să se realizeze unitatea.
    Deseori ecumenismul apelează la Scriptură pentru a se justifica. Dar putem găsi oare în Scriptură exemple ecumenice, de deschidere spre alte credinţe, de tolerare a erorilor, de ignorare a diferenţelor? A fost Isus, Domnul şi Mântuitorul nostru, un lider ecumenic, deschis spre dialog şi cooperare cu celelalte grupări religioase din vremea Lui. Oare pentru ecumenism se roagă El în Ioan 17? Dar urmaşii săi? Au fost apostolii ecumenici în gândire şi acţiune? Ce spune Scriptura?
    Mântuitorul a avut mai degrabă discuţii polemice decât ecumenice cu liderii religioşi ai zilelor Lui, condamnând devierile din doctrina şi practica acestora (Marcu 7:9, etc.). Petru, predicând în Ziua Cincizecimii şi mai târziu, în Templu, apoi vorbind Sanhedrinului, Ştefan vorbind aceloraşi conducători iudei, nu au căutat dialoguri ecumenice, nu au încercat să caute soluţii comune pentru o mai bună convieţuire şi colaborare, ci şi-au predicat direct mesajul, chiar dacă mulţi scrâşneau din dinţi la auzul vorbelor lor. Pavel nu caută puncte comune între creştinism şi filozofiile greceşti, când a vorbit atenienilor în Areopag, sau între creştinism şi păgânism în cetatea Listra.
    Mesajele predicate de aceştia subliniau individualitatea şi unicitatea creştinismului ca deţinător al adevărului deplin (Vezi Fapte 2:14-36; 3:12-26; 4:8-12; 14:8-18; 17:22-31).
    Este evident că primii creştini nu concepeau nici un fel de dialog inter-religios. Ei însă nu concepeau nici negocierile cu „fraţii separaţi”, cu cei care nu au rămas în întregime fideli învăţăturilor creştine, ci şi-au luat asupra lor autoritatea de a adăuga sau scoate învăţături din cele primite. Astfel, Pavel cheamă în repetate rânduri la separare de aceşti oameni, „să vă depărtaţi de orice frate, care trăieşte în neorânduială, şi nu după învăţăturile pe care le-aţi primit de la noi” (2 Tes. 3:6). „Şi dacă n-ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnaţi-vi-l, şi să n-aveţi nici un fel de legături cu el, ca să-i fie ruşine. Să nu-l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci să-l mustraţi ca pe un frate” (2 Tes. 3:14, 15), aratând atitudinea potrivită faţă de cei care s-au depărtat de adevăr (Vezi Rom. 16:17, 2 Tim. 3:5, Tit 3:10, 2 Ioan 10, etc.).
    Un alt verset la care fac referire ecumenicii pentru a-şi justifica încercarea de unitate în diversitate doctrinară este Filipeni 3:16, „dar în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să umblăm la fel”. Ca de fiecare dată, studierea contextului rezolvă problema şi respinge pretenţiile ecumenicilor.
    În versetele anterioare Pavel vorbeşte despre perseverenţa în viaţa de credinţă, comparând-o în versetele 12-14 cu o cursă de atletism în care încearcă să ajungă la linia de sosire, adică învierea din morţi. Versetul 15 spune: „Gândul acesta [al alergării, perseverenţei pe cale] dar să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi şi dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere [variaţie doctrinară faţă de Pavel], Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă”. Pavel nu cedează nici un centimetru de teren doctrinar, ci afirmă că Dumnezeu îi va conduce spre aceeaşi doctrină şi pe aceia dintre ei care difereau parţial faţă de doctrina apostolului. În versetul 17, Pavel îndeamnă din nou ca filipenii să îl urmeze şi să ia ca modele pe cei ce îl urmează.
    În acest context, Pavel îndeamnă în versetul 16 la unitate pe baza doctrinei comune, această unitate urmând să crească pe măsură ce diferenţele doctrinare erau eliminate, nu prin negociere şi încercare de ajungere la consens, ci prin aliniere la doctrina revelată şi autorizată de Dumnezeu.
    Acestea sunt doar câteva exemple din multele care puteau fi citate pentru a demonstra că nu există gândire ecumenică în Scriptură şi nici practică de acest gen printre primii creştini. Nu, ecumenimsul nu exista nici măcar ca idee în Noul Testament, cu atât mai puţin ca practică. Şi fiindcă toate bisericile nou-testamentale erau independente, neexistând nici una din structurile supra-bisericeşti de astăzi, ecumenismul era imposibil!
    Care este deci adevărata temelie a ecumenismului? Din multitudinea de exemple posibile, am ales doar câteva pentru a demonstra că Biblia nu sprijină ecumenismul. Astfel, a mai rămas un singur pilon: Crezul şi dogmele care s-au dezvoltat pe parcursul Sinoadelor ecumenice, după ce creştinismul a devenit religie de stat! Aceasta este adevărata temelie a ecumenismului! Pe acestea se sprijină tratativele dintre Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe, şi pe această bază sunt aduşi protestanţii înapoi la Biserica-Mamă!

    Piramida ecumenică

    Putem spune că fără piramida organizaţiilor para- şi supra-bisericeşti, ecumenismul ar fi imposibil. Cât timp, ce efort şi ce sume ar fi necesare pentru a determina sute de mii de biserici locale, independente, din diferite confesiuni şi de pe întreg întinsul pământului, să se unească într-o astfel de „horă” ecumenică? Răspunsul este imposibil de dat.
    Dar ne putem întreba, de unde pleacă ecumenismul, care este izvorul său? S-ar putea răspunde: organizaţiile supra-bisericeşti de felul comunităţilor, asociaţiilor, uniunilor, convenţiilor, etc. Răspunsul ar fi corect, dar incomplet. Chiar dacă ideile pornesc de acolo, responsabilitatea apariţiei şi dezvoltării ecumenismului aparţine bisericilor locale! Într-adevăr, dacă membrii bisericilor nu ar fi renunţat la drepturile lor, dacă nu ar fi fugit de datoriile lor, nu s-ar fi ajuns aici. Într-adevăr, nu bisericile locale au fost acelea care au hotărât schimbarea steagului de pe catarg, ci organizaţiile superioare lor. Bisericile locale s-au găsit în poziţie de indiferenţă, ignoranţă sau neputinţă de a schimba ceva în sistem.
    Să ne amintim însă că nu a fost întotdeauna aşa! Aceste organizaţii, devenite instrumente ale ecumenismului mondial, care dictează bisericilor cursul pe care trebuie să îl urmeze, nu au existat dintotdeauna! A existat o vreme în care bisericile, independente, dar conlucrând ca surori, luptau pentru adevărul biblic aşa cum îl înţelegeau, rămânând separate de orice părea a fi rău, nebiblic!
    Astăzi, ideea de biserică democratică, independentă, pare ceva cel puţin ciudat. Independenţa s-a pierdut, democraţia simplă în cadrul unei astfel de adunări a fost înlocuită de o ierarhie stufoasă de „comitete şi comiţii” scăpate de sub controlul adunării locale.
    Membralitatea într-o biserică scripturală aduce cu sine şi responsabilitatea de a contribui la viaţa bisericii prin luarea deciziilor, exprimate prin votul tuturor membrilor. În cazul acestor sisteme, puterea de decizie nu o mai are membrul, ci reprezentanţii săi. Biserica nu mai este o democraţie sub Cristos, Capul, ci o republică în care membrii aleg un grup restrâns care să îi reprezinte. În astfel de cazuri, membrul obişnuit şi bisericile locale pierd controlul asupra activităţilor ce se petrec la nivelurile superioare, devenind simpli executori ai ordinelor venite de sus.
    Membrului de rând nu-i mai pasă ce se întâmplă şi se mulţumeşte să creadă ce i se spune şi să execute ce i se porunceşte. Iar pentru un astfel de membru, ecumenismul pare a fi calea cea mai sigură şi confortabilă de urmat pentru viitor.

    Concluzie

    Să fie oare ecumenismul singura opţiune pentru viitorul creştinismului? Un influent predicator ecumenic român spunea în urmă cu câţiva ani, „Viitorul Bisericii este un ecumenism ponderat”. Să fie oare aşa? Compromisul, renunţarea la identitate proprie, adoptarea unei doctrine care să nu ofenseze pe nimeni, aceasta să fie calea fără alternativă pe care o vom urma? Şi unde duce aceasta? Calea ecumenismului, pavată cu intenţii bune, decorată cu lozinci frumoase, duce spre acea unică biserică mondială, unită în scopuri, activităţi şi doctrină, dar fără Cristos şi fără adevăr.
    Care este atunci alternativa la ecumenism? Răspunsul îl găsim în Scriptură: „despărţiţi-vă de ei” (2 Cor. 6:18) – separarea de tot ceea ce este pângărit, independenţa bisericilor faţă de stat şi faţă de orice organizaţii supra-bisericeşti. Da, biserici separate total de stat, independente de comunităţi, uniuni, alianţe şi consilii bisericeşti este SINGURA ALTERNATIVĂ REALĂ la ecumenism!
    Dar sunt oare toate bisericile independente biserici ale lui Cristos? Nu, ci numai acelea care au doctrina şi practica primei Biserici înfiinţate de Cristos şi originea în aceasta! Bisericile Lui nu urmează învăţăturile vreunui om, ci Cuvântul lui Dumnezeu; acestea nu au fost întemeiate de vreun om, ci de Cristos (Mat. 16:18)! Cristos a stat alături de aceste biserici în toată existenţa lor bimilenară, împlinindu-şi promisiunea, „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.”
    Singurele biserici care au conservat doctrina şi practica creştinismului original şi care pot pretinde o existenţă neîntreruptă în toate timpurile sunt bisericile de tip baptist.
    În aceşti două mii de ani de istorie creştină, bisericile de tip baptist (cunoscute în acest timp sub o mulţime de nume) s-au împotrivit păgânizării creştinismului de către catolici şi ortodocşi, au cerut socoteală Reformatorilor pentru că s-au oprit la mijlocul drumului şi au condamnat erorile mişcărilor restauratoare moderne, supunând toate aceste grupări testului Scripturii, standardul după care măsurau întotdeauna învăţăturile oamenilor.
    Aceste biserici s-au supus şi ele aceluiaşi test al Scripturii şi au descoperit că unele din bisericile care purtau numele „baptist” nu mai erau biserici scripturale. Cele mai multe s-au organizat şi şi-au creat structuri supra-bisericeşti care slujesc astăzi mişcării ecumenice. Acestea şi-au întors urechea de la chemarea la separare pe care Domnul o face, au diluat învăţătura şi practica biblică şi au ajuns să-şi renege chiar înaintaşii şi istoria, din dorinţa de a se conforma acestei mişcări de unificare. Dar apostazia acestora sau necredincioşia lor nu anulează fidelitatea Domnului faţă de promisiunile Sale!
    La fel cum a făcut în fiecare veac, Dumnezeu, în providenţa Sa, a păstrat şi astăzi o rămăşiţă de biserici fidele Lui, astfel încât se poate spune că nu a existat nici un timp în aceşti două mii de ani de istorie creştină în care El să fi fost lipsit de mărturie!
    Credem că bisericile adevărate de astăzi se găsesc printre cele baptiste; acestea sunt independente, misionare, predică mântuirea numai prin har, iar în lucrarea de perpetuare (predicare, botezare şi înfiinţare de noi biserici) practică ordinea Noului Testament, şi anume, o biserică scripturală organizează o nouă biserică scripturală.

    Vă chemăm astfel nu doar afară, într-un loc confuz şi neclar, ci să faceţi parte din bisericile Domnului, plăcute Lui, care nu recunosc decât autoritatea Sa şi care sunt gata să se supună Lui indiferent de preţul pe care trebuie să îl plătească! Vă chemăm să faceţi parte dintr-o astfel de biserică baptistă independentă!

    „‚Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei’, zice Domnul; ‚nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.’” – 2 Corinteni 6:18
    „Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: ,Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!’” – Apocalipsa 18:4

  2. Festivalul Speranţei – un alt fel de raport, o altă perspectivă

    De Raul Enyedi
    Foto: Aurel Miclea Jr.

    Timişoara a fost zilele trecute (4-6 iulie 2008 ) capitala spirituală a României, fiind gazda Festivalului Speranţei, un eveniment intens mediatizat şi mult aşteptat de evanghelici, rodul eforturilor (deloc neînsemnate) unite ale Bisericilor Baptiste, Penticostale şi Creştin după Evanghelie, lor alăturându-se şi biserici independente de tip carismatic. Conform declaraţiei lui Samuel Tuţac, festivalul s-a bucurat şi de sprijinul Mitropoliei Banatului şi în special, al Mitropolitului Nicolae.

    Dincolo de sumele uriaşe investite, festivalul a necesitat un efort imens şi intens al mai multor mii de voluntari şi a numeroşi lideri. Pregătirile au început cu luni de zile înaintea festivalului, la toate departamentele (sesiuni de instruire, lanţuri de rugăciune, repetiţii, etc.).
    Organizarea a fost una profesionistă, din toate punctele de vedere. Formaţiile muzicale şi artiştii invitaţi au avut o prestanţă deosebită. O mare realizare a fost corul festivalului care se ridica la 1500 de persoane şi care a oferit un spectacol impresionant. Publicul a fost pe măsură, numărând în ultimele 2 seri peste 20,000, în cea mai mare parte credincioşi evanghelici veniţi din mai multe judeţe, din Ungaria şi Serbia.

    Foto1: Corul Festivalului

    Foto 2: Panoramă public

    Discursurile rostite de primarul Timişoarei, d-nul Gheorghe Ciuhandu, preşedintele Consiliului Judeţean, d-nul Constantin Ostaficiuc, de reprezentanta Ministerului Culturii şi Cultelor, d-na Violeta Zonte, de prefectul judeţului Timiş, d-nul Ovidiu Drăgănescu şi de europarlamentarul d-nul Dinu Bulzesc alături de diplomele şi distincţiile oferite lui Franklin Graham arătau recunoaşterea şi sprijinul autorităţilor.

    Graham nu a impresionat prin carismă sau prin dinamica predicării. Autoritatea sa provenea din faptul că era fiul lui Billy Graham. Cele trei mesaje ale lui au fost construite pe acelaşi tipar, urmând trendul predicării moderne. Părea că doar se foloseşte de Biblie în transmiterea mesajului, nu că predica Biblia. Aceasta a fost cauza interpretărilor greşite, a presupunerilor personale ridicate la rang de interpretare şi a versetelor scoase din context.
    Mesajul central a fost următorul: Dumnezeu te iubeşte. Tu eşti păcătos. Cristos a murit pentru toţi oamenii, deci şi pentru tine. Dacă accepţi jertfa lui, eşti iertat, devii copil al lui Dumnezeu şi primeşti viaţa veşnică.

    Mesajele au avut un puternic substrat psihologic, fiind construite în spirală, amintindu-se de cel puţin 5 ori în timpul lor invitaţia de a ieşi în faţă la sfârşitul predicării. Scopul acestor repetări, al întrebărilor retorice şi al exclamaţiilor referitoare la venirea la Isus a fost acela de a-i pregăti emoţional pe cei ce ar vrea să vină.

    Foto 3: Franklin Graham şi translatorul său, Otniel Bunaciu, preşedintele Uniunii Bisericilor Creştin Baptiste din România

    Felul în care erau afirmate invitaţiile („Dacă nu eşti sigur [că mergi în rai], vreau să îţi ofer posibilitatea de a fi sigur”; „Dacă nu Îl cunoşti pe Isus ca Domn al tău… îţi voi da oportunitatea să îl inviţi pe Domnul Isus Cristos în viaţa ta şi inima ta”; „Dacă nu Îl cunoşti pe Isus, vreau să te ridici acum, vino şi stai în faţa acestei platforme”; „Venind, îţi poţi mărturisi păcatul înaintea lui Dumnezeu, să îl rogi să te ierte…”) arătau că la Isus nu se putea veni şi iertarea nu poate fi primită decât venind în faţa acelei platforme, şi doar când Franklin Graham va da semnalul.
    Nu s-a amintit deloc că venirea la Cristos este un act spiritual, nu fizic, că Dumnezeu poate mântui pe cineva care nu vine în faţă sau după ce pleacă de pe stadion. S-a sugerat permanent că mântuirea era legată de actul de venire în faţă…
    Imediat ce s-a lansat invitaţia, personalul de ordine a ieşit şi a făcut un perimetru în jurul terenului, arătând calea de acces spre locul de unde se putea rosti rugăciunea mântuitoare.
    Apoi, din mulţime au început să iasă diferite persoane şi să se îndrepte spre gazon. Nu erau „suflete” care se grăbeau să îl primească pe Isus, ci erau consilierii spirituali, plasaţi strategic în mulţime, pentru a da un impuls celor timizi. Consilierii puteau fi identificaţi după plasele cu literatură pe care le aveau cu ei pentru a fi oferite noilor convertiţi. Pe lângă aceştia, însă, se puteau vedea foarte multe persoane care ieşeau în faţă pentru a fi mântuite care erau deja credincioşi declaraţi, membri în biserici evanghelice. Au ieşit în faţă chiar şi membri din cor şi câţiva invitaţi care au cântat pe scenă. Se puteau vedea şi persoane care după aspect nu păreau evanghelice, dar numărul lor nu depăşea 10% din numărul total al celor care ieşeau.

    Foto 4: Panoramă convertiţi, 6 iulie

    După repetarea „rugăciunii păcătosului”, în timp ce publicul elibera stadionul, iar consilierii începuseră să „consilieze”, mulţi din cei care veniseră în faţă, şi care puteau fi identificaţi (după îmbrăcăminte, în special) a fi deja credincioşi declaraţi au părăsit grupul celor veniţi în faţă. Aceasta indica faptul că nu făceau parte nici din grupul consilierilor, nici al convertiţilor. Care a fost rostul lor acolo? Nu am putut găsi decât un singur răspuns: ca să îngroaşe rândurile convertiţilor, să pară că sunt mai mulţi decât în realitate. Dacă aşa stau lucrurile, şi sper să nu se fi ajuns până aici, aceasta este o înşelătorie.

    Foto 5: Grup convertiţi, detaliu

    După primele 2 seri, la serviciile de duminică dimineaţă, mai multe biserici anunţau cifre care variau între 500 şi 800 de convertiţi. Numerele acestea nu puteau decât include pe toţi cei care erau în faţă, nu doar pe convertiţi… O evaluare corectă s-ar putea face urmărind botezurile care vor fi efectuate în următoarele luni de bisericile participante. La asemenea numere de convertiţi, multe biserici vor trebui să aibă în curând servicii de botezare a zeci, poate sute de candidaţi…

    Mai rămân şi alte întrebări la care toţi ar trebui să caute un răspuns. De ce sunt organizatorii atât de interesaţi de numere? De ce convertiţii trebuiau să completeze cartonaşe cu date personale? De ce consilierii erau avertizaţi să completeze corect aceste cartonaşe? Oare le este teamă organizatorilor că altfel îi vor pierde pe convertiţi? Că nu se vor mai întoarce? Că Dumnezeu nu va încheia ceea ce a început? Rămâne de asemenea de văzut cum va fi împărţit grupul convertiţilor (câţi vor fi aduşi la Baptişti, câţi la Penticostali, etc.).

    În concluzie, ne întrebăm: ce a fost totuşi acest festival? Dacă ar fi să luăm în considerare publicitatea făcută în media, a fost un turneu mondial al lui Franklin Graham aflat în concert împreună cu prietenii săi. Nu se amintea nimic de evanghelizare, de proclamare a Bibliei, ceea ce este o ascundere a adevăratului scop al festivalului, o înşelătorie…

    Foto 6: Reclama standard a festivalului

    Din felul în care Franklin Graham a fost prezentat în acest festival, a fost o campanie de promovare personală (să menţionăm doar prezentarea din prima seară, făcută de d-l Tipei, preşedintele Cultului Penticostal, „Franklin Graham, fratele mai mic al lui Isus Cristos”). Graham a fost în centrul atenţiei, întregul eveniment orbitând în jurul persoanei sale. Prezentările făcute, onorurile primite, întâlnirile la nivel înalt, interviurile acordate, clipul de prezentare, distanţa dintre el şi mulţime, toate acestea îi dădeau o aură de politician, mai degrabă decât de evanghelist.

    Foto 7: Intrarea oficialilor, înconjuraţi de oameni de ordine şi cameramani (Graham este al doilea din dreapta)

    Foto 8: Franklin Graham acordând un interviu în spatele scenei, în timpul programului

    Din punct de vedere psihologic şi sociologic, a fost un exerciţiu de control şi manipulare a maselor.
    Din punctul de vedere al artiştilor şi performerilor, a fost un show, şi unul reuşit.
    Din perspectiva evanghelicilor, a fost o campanie de evanghelizare, de „vestire a Cuvântului lui Dumnezeu”, dar şi un pas mare în promovarea ecumenismului în România, un important exerciţiu de conlucrare eficientă între diferitele denominaţii evanghelice.
    Din perspectiva organizatorilor a fost un eveniment „spiritual dar cu profunde implicaţii culturale” (Ionel Tuţac).
    Din perspectiva autorităţilor, a fost o mare şi lăudabilă întrunire ecumenică. „În numele guvernului României vă asigurăm că Timişoara este un exemplu nu numai de democraţie, ci şi de ecumenism, aici este poate cel mai bun exemplu de ecumenism din România, este un loc în care înţelegerea frăţească între toate cultele s-a manifestat imediat după Revoluţie. Suntem alături de toţi liderii spirituali din Timişoara şi de toţi liderii spirituali din România care sunt astăzi aici şi de aceea dorim să îi mulţumim şi să îl asigurăm pe distinsul nostru oaspete că aici în judeţul Timiş şi în România respectul între toate cultele, respectul între toate bisericile va fi şi pe viitor acelaşi.” (Ovidiu Drăgănescu, prefectul judeţului Timiş).

    Din perspectiva unor politicieni ca Dinu Bulzesc, care dădea interviuri în timpul predicii lui Graham, a fost o oportunitate de creştere a popularităţii şi îmbunătăţire a propriei imagini.

    Foto 9: Dinu Bulzesc, europarlamentar, acordând un interviu în timpul predicii lui Graham, 05 iulie

    Foto 10: Dinu Bulzesc, dând interviu şi discutând cu cei din primele rânduri în timpul predicii lui Graham, 06 iulie

    Din punctul de vedere al unui creştin biblic, care crede că Biblia este suficientă pentru ceea ce credem şi facem, care crede că mesajul Evangheliei şi metodele nou testamentale de evanghelizare sunt bune şi eficiente, neavând nevoie de „îmbunătăţirile” şi schimbările radicale aduse de „liderii spirituali” moderni, acest festival a fost un eveniment trist, care a lăsat un gust amar, şi aceasta fiindcă mesajul Evangheliei a fost alterat şi schimbat, metodele folosite nu au fost biblice, ecumenismul promovat nu a fost biblic, căutarea susţinerii autorităţilor seculare nu a fost biblică…

    Mesajul „Tu eşti păcătos, Dumnezeu te iubeşte, Cristos a murit pentru tine” nu coincide cu Evanghelia predicată de apostoli şi de cei fideli Noului Testament care i-au urmat în toate veacurile (să ne amintim că predicatorii nou testamentali nu au spus niciodată oamenilor nemântuiţi că Dumnezeu îi iubeşte, iar în cartea Faptelor Apostolilor, în care sunt menţionate mai multe predici ale apostolilor, cuvântul „dragoste” nu apare nici măcar o dată!!!). „Evanghelia” modernă, predicată de Graham şi cei asemenea lui nu este Evanghelia biblică, nou testamentală! Scriptura afirmă că Dumnezeu urăşte pe toţi cei care păcătuiesc, că mânia Lui se descoperă în fiecare zi împotriva celor ce fac răul, iar aceştia sunt deja, datorită păcatelor pe care le comit, condamnaţi de Dumnezeu. Nimeni nu se poate scuza, nimeni nu poate scăpa prin ceea ce este, are sau face de această condamnare. Singura cale de scăpare este pocăinţa faţă de Dumnezeu (întoarcerea de la păcat spre Dumnezeu) şi credinţa că Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu a murit pentru păcate. Venirea la Cristos înseamnă părăsirea vechiului fel de trăire şi urmarea căii pe care Cristos ne-o arată în Noul Testament. Această venire nu are de a face cu un loc anume, fie el stadion sau clădire bisericească; nu are de a face cu un timp anume cum ar fi sfârşitul unei predici, nu are de a face cu o persoană anume, fie ea şi Franklin Graham… are de a face cu lucrarea Duhului lui Dumnezeu în inima omului, fără de care nimeni nu poate veni la Dumnezeu, nimeni nu poate crede…

    Sperăm că Dumnezeu a mântuit suflete, în ciuda metodelor nebiblice folosite, sperăm că cei care au încercat „reţeta” de mântuire prescrisă de Graham şi au plecat de acolo neschimbaţi să vină cu adevărat la Cristos, şi să nu creadă că dacă nu l-au găsit pe Isus acolo unde Graham le-a spus că este, Isus nu există, nu este Domn şi Mântuitor… Sperăm ca în urma acestei vaste campanii să rămână în urmă măcar o îmbunătăţire morală a vieţii…

  3. Mircea Aurel Jr.:
    imi plac gandurile scrise in comentariul tau despre ecumenism si adevaratii credinciosi, cu cateva nedumeriri legate de bisericile acelea afiliate la ecumenism.

    Este bine ca ti-ai expus parerea in comentariu aici, la fel ca si colegul tau, insa partea cu „postarea articolului” era mai intelept sa nu o fi pus’o. Articolul tau mi-a fost trimes prin mail, fara link. Daca te-ai fi uitat in contextul articolelor, ai mai fi scapat de suspiciuni.

    Nici mie nu imi place ecumenismul in general, dar sunt niste limite pe care trebuie sa ni le insusim. Apreciez insa tonul ponderat al articolului vostru.

  4. Ton ponderat? Glumesti. Omul arunca cu noroi sub umbrela prezentarii unui „alt fel de raport”

    Iar unele intrebari ale sale sunt de-a dreptul copilaresti. De pilda, nu intelege de ce ies persoane cu batic in fata? Ei bine, ca sa ii insoteasca pe cei cu care au venit.

    Franklin a dat un mesaj clar si fara multe elemente care ar fi complicat lucrurile. Nu consider ca a folosit numele Graham pentru a-si crea avantaje asupra auditoriului.

    In cele din urma, autorul materialului nu spune ca de fiecare data cand a chemat oamenii in fata a specificat de cateva ori: Nu te chem la Franklin Graham. FG nu te poate salva.

    Si, ca unul care a trecut printr-o scola care iti spune unde si care este manipularea, pot spune fara echivoc ca manifestarea a fost organizata profesionist dupa standardele contemporane si nu a fost manipulare. Nu putem sa ramanem anacronici doar de dragul de a ne pune eticheta de ultraconservatori.

    Manipulare se face in alta parte.

  5. Doresc sa va salut si eu cu Harul si indurarea Lui Dumnezeu care poate trezii sufletele chiar si a celor ca dl. Tutac. Ceea ce s-a intamplat la Timisoara sau la Bucuresti nu a fost rau. Ce este rau va veni cat de curand, prin oamenii care se dau drept „pastori” dar care sunt doar imbracati in haine de pastori. Care au urechi de auzit si nu aud si care au ochi si nu vad si care dintr-o slava desarta sunt in stare sa calce in picoare turma Domnului. Sa vazut lucrul acesta in perioada dinainte de ’89 (acum cand se afla cautam scuze) dar si dupa. Daca tot il ridicati atat de mult in slavi pe acest Franklin Graham poate nu stiti ca scumpul lui tata se inchina inaintea papei iar asociatia pe care o conduce colaboreaza cu catolicismul. Iata un scurt istoric: 1964 – apreciat de cardinalul Cushing al IV-lea „Ati avut o mare contributie la spiritul ecumenic, pentru ca ati miscat cu putere incoace si in colo un steag pe care scria ca ei, crestinii, au mai multe lucruri in comun decat lucruei care ii despart.”
    1979 – la vizita papei Ioan Paul al II-leain SUA, Graham afirma: „vizita sa va declansa un nou val de trezire spirituala.” iar cei care chipurile iL primeau pe Domnul Isus li se spunea sa se intoarca inapoi in bisericile lor (catolice).
    1981 – Billy Graham la descris pe papa ca „cel mai mare lider moral al lumii si cel mai mare evanghelist mondial”
    Credeti ca fiul lui are o alta convingere sau viziune? Curand o sa fie invitat „marele evanghelist” pe stadioanele noastre si o sa fie aclamat de bisericile baptiste. Oricum tinerii nostrii baptisti nu mai au linie dreapta a credintei si se unesc cu tot felul de convingeri. Daca nu ma credeti vizitati link-urile
    http://www.catholica.ro/stiri/show.asp?id=7624&lang=rhttp://www.catholica.ro/stiri/show.asp?id=7624&lang=r
    sau http://www4.adevarul.ro/articole/miting-pentru-mitropolitul-banatului/355767
    Ce cauta baptistii in aceste ipostaze? Unde se va ajunge? trageti va rog concluziile. Fratele Paul Negrut sa opus acestui festival de ce credeti? M-as bucura sa stiu parerea dansului.
    Ce este cel mai rau …. este ca in vremea din urma biserica, chiar si cei alesi vor fi inselati de diavolul pentru a crede o minciuna. Aici este marea nevoie de trezire si nu in lumea de langa noi ci in crestinismul paganizat.
    Dumnezeu sa aiba mila si sa se indure de noi caci daca zilele acestea nu vor fi scurtate ……..
    Fiti binecuvantati!

  6. :)) Teologeanu, spune-mi si mie care e scoala in care „iti spune unde si care este manipularea”!?! Tre’ sa ma duc si eu acolo ca sa fiu manipulat! :))
    Hai totusi sa manipulam ideile mai cu atentie! Si vorba’ aia: „Usor cu manipularea pe scari!” Sa nu se ciobeasca si sa ramanem fara… Uf!

    Domnul sa ne daruiasca intelepciune!
    PS. Daca scoala e Institutul teo. de la Bucuresti… e clar, m-ai luminat!

  7. Mie imi pare tare cameleonica lucrarea lui Franklin Graham! Sa-mi fie cu iertare! In Romania daca venea cu trupele astea (in concert!), ramanea cu stadionul gol… hmmm… interesante metode… interesante schimbari… si mai interesanta „sfanta” ignoranta a pocaitilor romani!
    Si ca sa vedeti cu ce se mananca festivalulrile lui Graham, ia poftiti:

    “Somnul ratiunii naste monstrii!”

  8. terminateologul,

    la scoala mergi sa inveti, nu sa fii manipulat. Cuvantul a devenit tare drag celor care pana acum nu fac decat sa critice orice se intampla. La Bucuresti nu e bine, Josh McDowell nu a vorbit bine, Festivalul Sperantei nu e bun, baptistii au luat-o razna, incazirea globala bate la usa, pastorii sunt corupti, bisericile merg in declin, etc. spune, te rog, Spune-mi, te rog, ce faci tu, concret pentru ca evanghelia sa inainteze?

    Scoala aceea nu e Inst de la Buc. Crede-ma, am mai studiat si alte lucruri in afara de teologie, nu cred ca e cazul sa insir pe aici cv-ul. Si chiar daca ti-as spune ce scoala e, cu siguranta ai avea ceva noroi de aruncat si pentru ea.

    george v,
    e dreptul tau sa fii radical. Din ce citesc eu prin Scriptura, Domnul Isus era criticat ca se asocia cu pacatosii, ca nu folosea metodele traditionale de evanghelzare, ca statea cu femeile de cea mai joasa speta de vorba, ca se atingea de leprosi. Si cate si mai cate. E bine totusi sa il lasam pe Dumnezeu sa separe graul de neghina, altfel, riscam sa le smulgem pe amandoua. Pana la momentul acela insa, frumos ar fi, sa sprijinim evanghelia, nu sa cautam pietre pentru a-i lapda pe cei cu care nu suntem de acord.

  9. :)) Draga Teologeanu, spune-mi te rog, ce este EVANGHELIA?
    Da-mi definitia (Scripturala). Te rog…

    PS. Lasa noroiul in pace, ca e un element primordial! 🙂

  10. Multumesc fratilor care imi dau dreptul sa fiu radical „teologeanu” (am intalnit destui care m-au pus la colt … si uneori fara motiv).
    Ma bucur intotdeauna cand se vesteste evanghelia si este adevarat ca nu o mai sprijin atat cat ar trebuii, numai ca …… asa cum a spus si terminateologul …. care mai este evanghelia in ziua de astazi? pentru ca sunt unii care aduc „o alta evanghelie” o evanghelie umanista care nu e din Scriptura ci pervertita de lumea religioasa.
    Cat despre metode ….. nu cred ca o apropiere de oamenii pacatosi sau atingerea lor inseamna sa ne contopim cu modul lor de manifestare lumesc si sa folosim principiile lor pentru a-i atinge cu Evanghelia.
    Cuvantul ne avertizeaza ca au existat si vor fi multi prooroci mincinosi, ca in vremea din urma isi vor da invatatori dupa poftele lor. Sunt unii care inconjoara pamantul ca sa faca ucenici care mai tarziu sa asculte de invataturile lor pentru asi atinge scopurile. Nu multi sunt cei care vad dincolo de cuvintele acestor prooroci falsi sau invatatori firesti. Ci doar aceea de care a avut Dumnezeu mila ca sa le descopere Adevarul. Am dorit doar sa arat ca in spatele acestor manifestari exista alte scopuri (unirea evanghelicilor cu biserica catolica) deoarece fam, Graham este dedicata acestui scop la fel ca si Luis Palau. Sunt evanghelicii papei ai ecumenismului.
    De fapt pe cine mai intereseaza ca sa-si pastreze credinta in zilele acestea cand biserici baptiste sun sponsorizate si pastori platiti de carismatici, anglicani sau mai stiu eu ce? Daca cei care sunt pusi sa supravegheze asupra invataturii si asupra turmei inchid ochii pentru euroi ce pretentii sa mai avem de la masa de credinciosi manipulabila. Nu se mai studiaza doctrinele si nu se mai predica dostrinar, nu se mai studiaza de nici-un fel. Se multumesc in biserici cu lauda si inchinarea si o predica luata unii de la altii si aia superficiala.
    Stiu ca eu nu pot schimba nimic din toate acestea si nu sunt cu nimic mai bun decat ca Dumnezeu a avut mila de mine, dar asta nu imi ia dreptul de a spune ceea ce nu este Scriptural.
    Mult nu va mai fi si Biserica va fi luata in slava (graul in Granar) dar …. oare cat garu si cata neghina va gasi Domnul la venirea Lui? Nu cred ca multimea de biserici crestine din ziua de astazi este turma Domnului (sau asa cum zic catolicii „vor fi o turma si un pastor – papa”). Doar cei care se indeparteaza de acest ecumenism idolatru va mai fi biserica Domnului sfanta si fara nici-o pata, care nu sa spurcat cu vinul curviei si spurcaciunile acesteia.
    Dar …. Il lasam pe El sa faca cernerea, insa eu sunt chemat sa ma pazesc, sa veghez si sa nu ma unesc cu ei la acest potop de desfrau.
    Inchei stiind ca nu o sa fiu inteles decat de cei care au ochi de vazut si urechi de auzit si multumesc Tatalui pentru ca voi ajunge acolo pe baza vre-unui merit al meu ci doar al HARULUI SAU SUVERAN.

  11. Amin la tot ce spui George! Cine tre’ sa inteleaga, intelege!
    Teologeanu, ma bucur mult pt. ca tu esti „on topic”! Asa da! 🙂
    Raspuns (pt. a nu ramane dator si fara a intra in detalii ce frizeaza laudarosenia): Incerc prin harul dat sa traiesc cat mai aproape de El si pentru El, raspandind Cuvantul (Evanghelia) prin toate mijloacele disponibile mie. Dar NU si prin ori ce metoda sau truc psihologic ieftin, hai sa ramanem la Scriptura, e mai simplu, e mai bine asa…

  12. terminateologul,

    anticipam, cu tristete, un raspuns de genul acesta. Stii cum se numeste limbajul folosit?
    Eu vorbeam de actiuni concrete gen: am infiat un copil si il educ in spirit crestin, am spalat geamurile la biserica, am spus astazi unui om in tramvai, am interactionat cu colegii de birou, etc.

    Ca sa citez un pastor, in viata, (PN) Dumnezeu nu are nevoie de spectatori ci de oameni care intra in arena.

    Restul este falsa piosenie si smerenie. NU te lauzi cand spui ca ai mers in vizita, ca ai vorbit vecinului de Scriptura. Apropo, stii ca sunt pocaiti despre care vecinii lor nici macar nu stiu ca sunt credinciosi, dar care, in schimb, stiu sa ticluiasca mii de acuze cand e vorba de cineva care face ceva concret. Domnul Isus nu s-a laudat, si nici ucenicii care au scris despre miile de oameni care s-au hranit cu paine si peste, despre bolnavii vindecati, despre oamenii inviati din morti, nu sunt laude si nici exercitii contabile. Sunt fapte concrete. Altfel ramanem la „sinergia faptelor” si „meandrele trecutului”

    Nu e musai sa fii cu totul de acord cu felul de evanghelizare de pana acum, dar macar pune si tu umarul si creaza o miscare ce reuseste sa faca ceva concret.

    Toate cele bune in Domnul!

  13. „Lauda de sine nu miroase-a bine!”
    Teologeanu, ma surprinde in mod neplacut tupeul si lipsa de respect cu care vorbesti! Ce, crezi ca tu esti singurul pocait care face fapte caritabile si vorbeste cu vecinii despre Cristos?!! „Imi place” cum te auto-reflectezi in portretul crestinului model propus de tine… unde e smerenia, cine te crezi? Si daca totusi exista oameni care fac mai mult ca tine? Hmm??! Imi ceri sa infiez un copil pentru a avea dreptul la opinie??!! Faptul ca incerc sa traiesc pentru Dumnezeu ti se pare putin lucru??!! Ti se pare mizilic si prea putin sa stai aproape de El?!! Sugerezi ca asta e „sinergia faptelor’? Asa enormitati nu am mai auzit de mult! Ne sunt puse inainte faptele bune in care sa umblam! Nu poti sa-l slujesti pe El fara fapte! Credinta fara fapte e moarta! Crezi ca imi (ne) spui noutati?!
    Si apropo’ nu sunt spectator! Sunt in arena!

    PS. Expresiile „meandrele concretului” (si nu „meandrele trecutului”), “sinergia faptelor” ii apartin tovarasului Ion Iliescu.

  14. Draga Terminateologul,

    nu despre mine e vorba in postul anterior. Te sfatuiesc, daca poti primi un sfat, sa citesti cu atentie textul si sa nu ii atribui sensuri neintentionate de autor.

    „Faptul ca incerc sa traiesc pentru Dumnezeu ti se pare putin lucru??!! Ti se pare mizilic si prea putin sa stai aproape de El?!!’

    Nu mi se pare mizilic, departe de mine gandul acesta, sunt curios, doar curios, cum traduci in fapta aceasta traire pentru El. Atata tot. Si nu ma astept sa imi raspunzi mie.

    Multumesc pentru corectare, sper totusi ca ai prins sensul exemplului.

    Cred ca ai fi perceput cu totul altfel lucrurile daca ai fi fost de fata la evanghelizare. Printre oamenii care au dorit sa se impace cu Cristos.

  15. Teologeanu,
    ma bucur daca nu astepti un raspuns… la urma urmei, vine ziua cand fiecare credincios va sta (singur) in fata Lui si va fi judecat in vederea rasplatirii! Atunci nu va mai conta ce spun, ce pretind, atunci va conta ce spune El, Suveranul! Atunci se va vedea ce am cladit fiecare pe temelie! Cred din toata inima in decenta si umilinta in binele facut in ascuns (dupa cum ne invata Scriptura); si mai cred ca acestea vor fi apreciate si rasplatite de Domnul! Detest laudele desarte, umanismul desantat, batutul cu caramida in piept si stilul politicianist (foarte vizibile si des intalnite in aceste zilele)!
    Ma bucur daca nu ai intentionat sensul comentariului asa cum l-am perceput eu! 🙂

    PS. Am fost de fata la „evanghelizare” si cred ca am perceput corect si obiectiv evenimentul… Parerea mea despre politicienii-pseudo-evanghelist-o-masoni ramane neschimbata! Nu cred in Franklin Graham si in cei ca el!
    Uite ce inteleg eu: NU TREBUIE SA FI PE STADION SAU IN ALT LOC „SPECIAL” PT. A TE IMPACA CU DUMNEZEU!!! Domnul este Suveran! El poate, si mantuieste in piata cetatii, in mijlocul adunarii, in casa, in masina, in tren, pe camp… unde doreste El! Asta cred eu!
    Domnul sa ne lumineze!

  16. Nu stiu ce cauta papagalul acele Dinu Bulzesc in stadion. Ba este evanghelic ba nu este, ba este profesor universitar ba nu este, ba este om de faceri ba nu este.
    Va faceti de rusine cu el fratilor!

    Rusine!

  17. In timpul primelor secole ale crestinismului acest articol nu si-ar fi avut rostul pentru ca nu se exista un grup (specific) de destinatari care sa fie avertizat de pericolul miscarii ecumenice. Secole la rand aceasta miscare a fost inexistenta pentru ca aceasta miscare s-a nascut din dorinta cultelor protestante de a se unii pentru a duce evanghelia pana la marginile pamantului conform marii trimiteri din Matei 28.19-20. Acestei dorinte arzatoare i sau alaturat in timp si catolicii care de ceva vreme parasisera fata dictatoriala,plini de speranta ca prin aceasta colaborare va aduce din nou in sanul Bisericii Mama pe \”fratii separati\”.
    Miscarea ecumenica a luat fiinta in doua etape : prima in 1846 in Londra cand s-au pus bazele Aliantei Evanghelice Mondiale, a doua in 1910 la Edinburgh care mai tarziu (1948) a devenit Consiliul Mondial al Bisericilor.
    Acestea au fost zilele inceputurilor slabe ale miscarii ecumenice din apusul Europei care mai tarziu au luat o amploare de nebanuit pentru primii ei fondatori.
    Privind in trecut doresc sa vedem daca primele biserici ce stau la baza miscarii ecumenice sunt biserici ale Lui Hristos si daca bisericile ce formeaza Alianta Evanghelica din Romania sunt implicate in ecumenism si implicatiile ecumenismului pe termen lung.
    La o privire sumara scopul acestei miscari este de a converti lumea necrestina inainte de venirea Domnului Isus.
    Privind mai atent se pot ridica cateva obiectii :
    a) este miscarea ecumenica formata din biserici nou testamentale autentice?
    b) functioneaza ele fiecare in parte cu autoritate de la Domnul Isus Hristos?
    c) au prigonit ele Biserica Domnului Isus?
    La inceputurile ei miscarea ecumenica a fost compusa printe altii din : prezbiterieni, luterani,anglicani,metodisti etc.
    Protestantii sunt grupari iesite din sanul Bisericii Catolice ce nu si-au dus reforma pana la capat. Ele au aparut datorita gravelor abateri doctrinare ale catolicismului si pe baza ideii ca biserica de-a lungul veacurilor a cazut in apostazie si Dumnezeu a ridicat un om din mijlocul ei sa o readuca la viata corectand unele abateri. Prin insasi ideea de reforma se neaga intentionat si se trece cu vederea existenta adevaratei Biserici, Biserica ce il are fondator pe Domnul Isus si care isi va incheia existenta la rapire.
    Toate bisericile protestante la despartirea lor din corpul bisericii mama au marturisit ca aceasta este cazuta de mult timp in apostazie si ca Domnul Isus nu mai este Capul ei. Logic o biserica daca nu mai are Cap pe Isus Hristos nu mai are dreptul de a predica, de a–si exercita randuielile si de a forma biserici de aceeasi credinta, doctrina si practica cu ea. Stim cu totii ca botezul este acela care te face membru intr-o biserica.
    Daca autoritatea celor ce au fondat bisericile protestante au luat-o de la catolici sau de la ei insisi, aceasta autoritate nu este recunoscuta de Hristos Isus si in concluzie o biserica formata fara autoritate de la El nu este biserica Nou Testamentala. Daca cel ce boteaza nu are autoritate scripturala, atunci botezul nu este valid.
    Luter, Calvin, Swingli, Henryc al 8-lea fondatorul Bisericii Anglicane, John si Charles Wesley fondatorii metodistilor si altii au fost membrii ai Bisericii Catolice si chiar au murit fara a fi botezati cu un botez valid care sa includa :
    a) un candidat scripural (o persoana matura si nascuta din nou)
    b) un motiv scriptural (pur simbolic, nu spala pacatele si nu mantuieste pe nimeni)
    c) mod scriptural (afundare totala sub apa)
    d) administrator scriptural (succesiunea baptismala a bisericii ce efectueaza insarcinarea nu trebuie sa se intersecteze cu Biserica Romei sau cu vreo biserica falsa si trebuie sa aiba o succesiune neintrerupta inapoi pana la prima Biserica fondata de Domnul Isus).Azi avem mai multe feluri de botez ce se datoresc mai multor fondatori umani ce marturisesc felurite credinte.
    Biserica conform versetelor: Mat.16.18 :Si Eu iti spun: tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile Locuintei mortilor nu o vor birui, si Ef. 3.21: A Lui sa fie slava in Biserica si in Hristos Isus, din neam in neam, in vecii vecilor! Amin ! Acest fel de biserica are continuitate de-a lungul fiecarui veac pana in ziua rapirii. In ziua aceea se va incheia cu bisericile locale N.T. cat despre cele false ai caror membrii nu au avut parte de har ; ele vor ramane ca si Curva cea Mare cu acelasi domn, credinta si botez.
    Al treilea motiv pentru care nu cred ca bisericile protestante ce au fondat miscarea ecumenica nu sunt biserici ale lui Hristos este urmatorul: au prigonit pana la extrem Mireasa lui Hristos. Istoria este plina de marturii despre cum Biserica Universala ramura de apus cat si cea de rasarit (ortodoxia) au prigonit si martirizat milioane de membrii ai Bisericii Dommnului care de-a lungul veacurilor au purtat diferite nume dupa cum gasim : montanisti, novatieni, donatisti, paulicieni, waldenzi, albigenzi, anabaptisti si baptisti. O data cu aparitia protestantilor pe scena lumii a crescut si numarul celor ce ii persecutau : anglicanii, luteranii, prezbiterienii, urmasii lui Swingli, toti au avut controverse cu anabaptistii asupra botezului si a altor doctrine.Vazanduse inferiori si ne putandusi apara crezurile doar cu ‘Sola Scriptura’ au apelat la traditie, la intimidari, represalii si nu in ultimul rand la tortura si rug. Pasi de sange de J. M.Carroll, Istoria baptistilor de John T.Christian si celebra Oglinda Martirilor sant marturii graitoare ale inaintasilor nostrii care si-au pecetluit credinta cu sangele lor. Crestinii de azi care sunt din valul protestant sau din cel ’restaurator de adevar’ care nu isi cunosc bine nici propria lor istorie dau ca martiri ai lor, pe ai nostrii baptisti (anabaptisti). Atat penticostalii, adventistii, fratii de la Plymouth (crestinii dupa evanghelie), metodistii, nazarinenii, martorii, bisericile lui Dumnezeu, carizmaticii, si altii asemenea lor, nu se identifica in origine doctrina si practica cu aceia care, au in urma o succesiune neintrerupta de Biserici pana la cea fondata de Isus din Nazaret.
    In partea a doua a acestui articol asi vrea sa arat ca TOATE cultele din Alianta Evanghelica din Romania fac parte din miscarea ecumenica si sunt implicate activ in activitatile ei. Ideea infintarii Aliantei a avut-o pastorul baptist –Iosif Ton si a fost pusa in aplicare dupa revolutie in anii 90. Precursoarea A.E.R. a fost Federatia Cultelor Evanghelice infintata prin 1950. Dupa revolutie, adventistii au parasit aceasta alianta si locul lor a fost luat de latura protestanta a ortodoxiei numita Oastea Domnului. La ora actuala Alianta este compusa din: penticostali, baptisti, crestini dupa evanghelie, oastea Domnului, biserica luterana romana de la Bucuresti, cu apartinatori numarand in jur de un milion de membrii. Alianta Evangelica din Romania face parte si are stranse legaturi cu Consiliul Mondial al Bisericilor si Alianta Evanghelica Mondiala. Pe fondul tratatelor semnate si eforturilor facute s-au facut si primii pasi mici dar siguri spre unificare si o cat mai stransa colaborare.Vizita Papei Ioan Paul al II-lea in Romania, din data de 7 mai 1999 a fost primul pas spre unificare intre ramura apuseana si cea rasariteana a vechii Biserici Universale. A fost primul mare pas al catolicilor intr-o tara majoritar ortodoxa . La miting au participat aproximativ un milion de persoane care dupa terminarea liturgiei toti intr-un duh si-au exprimat singura dorinta din 1054 pana azi: UNITATE! Patriarhul Teoctist (Toader Arapasu) i-a intors vizita la scurt timp.
    Al doi-lea si cel mai mare eveniment ecumenic din istoria de peste 2000 de ani de crestinism (asa cum le place ortodoxilor sa se laude) a Romaniei s-a petrecut intre 15-16 iunie 2000 la Palatul Parlamentului din Capitala unde a avut loc Conferinta Bisericilor Crestine din Romania, ce a chemat la pocainta si rugaciune TOATE bisericile din tara. Tema principala a fost: Urmarea lui Isus Hristos in viata de zii cu zi. Aceasta conferinta a fost initiata de World Vision Romania si a adunat peste 1000 de participanti : pastori, preoti, slujitori si credinciosi ai TUTUROR bisericilor crestine din tara.Vorbitorii principali care au intrat in istorie la acest prim eveniment de amploare au fost : din partea Bisericii Catolice –Nuntiul Apostolic, Monseniorul Jean Claude Perisset; din partea Bisericii Greco Catolice –preot profesor Ioan Bota; reprezentantul Bisericii Ortodoxe –Oastea Domnului a fost preotul Vasile Mihoc; din partea bisericilor protestante din Romania ce compun A.E.R. a fost Vasile Talos si nu in ultimul rand din partea Bisericii Ortodoxe a fost actualul Patriarh al Romaniei, Daniel Ilie Ciobotea. Printre reprezentanti de marca ai baptistilor la acea vreme s-au numarat: Danut Manastireanu, Ioan Peia, Daniel Maris; de la penticostali : Emil Bulgar, Vali Iacob; de la crestini dupa evanghelie : Romeo Vasilache iar de la adventisti: Viorel Dima.
    Al trei-lea si cel mai mare eveniment ecumenic la nivel national ce a implicat de aceasta data si membrii de rand, a fost cel de lunile trecute, din 4-6 iulie Stadionul Dan Paltinisanu din Timisoara a gazduit Festivalul Sperantei al lui Franklin Graham. Pe langa implicarea cultelor ce formeaza A.E.R. si-au adus aportul din plin biserici carismatice independente si cele doua mari biserici surori-Catolica si Ortodoxa. La eveniment au fost implicate si autoritatile locale in frunte cu o seama de politicieni ai momentului si chiar cu personalitati din lumea sportului.
    “Evanghelizatorul” principal fiind frankmasonul Franklin Graham, fiul binecunoscutui Billy Graham care pe timpul regimului communist (septembrie 1985) a ‘evanghelizat’ si el Romania venind in tara pe filiera Bisericii Catolice. In cele trei zile de evanghelizare au asistat din tribune de fiecare data aproximativ 20 000 de persoane din tara si strainatate. Principalii promotori ai evenimentului au fost: Otniel Bunaciu –Presedintele Uniunii Baptiste; Ionel Tutac –Secretar General al Uniunii Baptiste; Pavel Rivis Tipei –Cultul Crestin Penticostal Biserica lui Dumnezeu Apostolica din Romania; Virgil Achihai –Presedintele Cultului Crestin dupa Evanghelie; Ioan Moldovan –Presedintele A.E.R.
    Exemplele pot continua cu ‘saptamana mondiala de rugaciune‘ pe care o practica toate bisericile neo-protestante din tara; pana la mitingul de solidaritate crestina baptisto-ortodox, din piata operei din Timisoara, de sprijinire a Mitropolitului Banatului –Nicolae Corneanu, ce urma a fi anchetat de o comisie B.O.R. pentru ca a avut curajul de a se impartasii in public la o messa catolica.Ultimul eveniment de acest gen avand loc in 1700 cand ortodoxii din Transilvania au refacut unirea cu Biserica Catolica. Unirea si colaborarea se indreapta cu pasi marunti si ireversibili catre acea biserica mare al carei cap cu intaietate intre episcopi va fi Prezbiterul Romei care azi este ACELA CARE TINE LOCUL FIULUI LUI DUMNEZEU PE PAMANT (VICARIUS FILI DEI).
    Cel mai surprinzator si in acelasi timp si socant caz de persecutie impotriva celor ce au un dinte impotriva ecumenismului, sa petrecut anul trecut in ajunul evenimentului ecumenic european de la Sibiu, cand doua tinere de religie ortodoxa ce distribuiau pliante si CD-uri impotriva ecumenismului, au fost luate cu forta de un sef de post , duse la sediul politei unde au fost confiscate materialele de propaganda dupa care au fost eliberate. Curatenia fiind facuta sub atenta privire a Mitropoliei care nu dorea rezmerita in preajma umui eveniment cultural de o asemenea anvergura, mai ales ca se anuntase si prezenta Papei Benedict al xvi-lea (Joseph Alois Ratzinger) care ulterior si-a desemnat un delegat sa-l reprezinte. Daca asa se comporta acum acest copil rasfatat (ecumenismul) ce se va intampla cand se va maturiza si va racni ca un leu tanar ?
    In al trei-lea rand vreau sa ne gandim la implicatiile ecumenismului pe terman lung. Daca esti membru al uneia din aceste biserici, ce fac parte din aliante ce sunt implicate in miscarea ecumenica, nu te insela singur si tu contribui intr-un fel sau altul la lucrarile ei. Din moment ce esti in partasie sau colaborezi cu o biserica apostata marturisesti prin atitudinea ta ca:
    a) esti de acord cu doctrina si practica ei si ai depasit mental punctele controversate
    b) acea biserica iti devine sora de credinta si este cel putin egala cu a ta
    c) aveti aceleasi scopuri in plan spiritual si financiar
    d) ii recunosti slujitorii ordinati ca adevarati trimisi ai Domnului
    e) faci parte din acelasi trup cu ei si sunteti madulare unii altora
    f) marturisiti ca santeti manati si insufletiti de acelasi duh
    g) suferiti aceeasi ocara si veti primi aceeasi rasplata.
    Din pacate sunt multi copii ai Domnului care fac parte din culte oficiale si temporar sunt inselati de aceasta cursa intinsa de Vrasmas. Cea mai ingrijoratoare categoria o reprezinta insa, aceia care cu nici un chip nu nu vor sa recunoasca implicarea in ecumenism. Daca esti membru de rand gandeste-te ca esti dator sa veghezi la bunul mers al adunarii tale, daca esti in varsta si nestiutor de carte ai datoria sa intrebi pe altii pentru ca, este in joc destinul tau. Daca esti pastor sau unul care predici din Cuvant, ai o responsabilitate imensa pentru ca tu le esti busola si intr-o zi o sa dai socoteala cum i-ai hranit. Poate esti unul care deja se confrunta cu aceasta problema si cei mai buni si scumpi prieteni te-au parasit, postul si sponsorizarile iti sunt in pericol, locuinta pastorala esti pe punctul de a o pierde, familia nu te mai sustine si devii vulnerabil in fata santajului nu te teme, Domnul va purta de grija El nu inchide o usa pana nu va deschide alta. Nu fiti ca niste stele ratacitoare, carora le este pastrata negura intunericului pentru vecie.
    Incurcatura (Babilonul) este mare! Sper ca Domnul sa iti dea har si putere sa iesi din ea, sa nu te faci partasi la pacatele ei si sa nu fii lovit cu urgiile ei. Cel ce are urechi spirituale sa auda ,cine nu, sa se intineze si mai departe. Tu nu poti sa distrugi acest sistem al Curvei celei Mari, cele zece coarne si fiara vor uri pe Curva si o vor pustii(Ap.17.15-18).Tie ti se cere doar sa : IESI !

    De Aurel Munteanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s