Cuvant in apropierea sarbatorii Mantuitorului – Otniel Bunaciu

Iubiți frați și surori în Hristos,

Primiți vă rog un salut frățesc cu ocazia apropierii sărbătorii nașterii Mântuitorului nostru. În
această perioadă sărbătorim cu mulțumire dragostea Tatălui care l-a trimis pe Fiul pentru a
ne elibera din robia păcatului. Ne dăm seama că o asemenea dragoste ne cheamă pe noi, cei
credincioși, la un timp de pregătire și de reflecție personală înaintea lui Dumnezeu. Într-un an
în care lumea întreagă trece printr-o criză severă, speranța noastră ca și credincioși rămâne
întemeiată în Dumnezeu care domnește asupra lumii noastre și a întregului univers. Lui îi
mulțumim și spunem împreună cu Ieremia: bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările
Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!
(Plângerile lui Ieremia 3:22,23)

În săptămânile care ne stau înainte și care sunt considerate de creștini ca o perioadă de așteptare a
venirii Domnului (Advent) să căutăm să ne apropiem de Dumnezeu în rugăciune, post, meditație
asupra Cuvântului și în comuniune frățească. În unitatea Duhului să fim împreună martori a
puterii de transformare a lui Dumnezeu în viețile noastre și în mod deosebit în comunitățile
noastre. Prin împlinirea poruncii Mântuitorului de a ne iubi unii pe alții să demonstrăm că
iubirea lui Dumnezeu ne-a cucerit și ne-a schimbat eliberându-ne din robia păcatului pentru
a trăi ca niște copii a lui Dumnezeu. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum
v-am iubit Eu. (Evanghelia după Ioan 15:12)

Ca și credincioși baptiști dorim să rămânem lângă învățătura Scripturii pe care o înțelegem
prin călăuzirea Duhului Sfânt, prezent în mijlocul celor credincioși, adunați la închinare. Fie
ca viețile noastre astfel inspirate prin Cuvânt și Duh să fie aducătoare de lumină și speranță
într-o lume amenințată de întuneric și deznădejde.

Pentru cele patru duminici și săpămâni care anticipează sărbătoarea nașterii Mântuitorului
sugerez, în cele ce urmează, câteva teme pentru reflecție și textele din Sfânta Scriptură folosite
de credincioșii din lumea întreagă pentru inspirație în acest sezon de așteptarea a venirii
Mântuitorului.

Cu stimă şi preţuire frăţească,

Otniel Ioan Bunaciu,
Preşedinte, Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Crestinism

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s