O chemare la agonie – David Wilkerson


Mă uit la întreaga scenă religioasă de astazi şi tot ceea ce văd sunt invenţii şi lucrări ale omului şi ale cărnii. Este mai degrabă neputinciaosă. Nu are nici un impact asupra lumii. Şi văd cum lumea intră tot mai mult în biserică şi îşi pune amprenta asupra ei în loc ca biserica să influenţeze lumea. Văd cum muzica intră în casa lui Dumnezeu. Văd cum divertismentul intră în casa lui Dumnezeu. Obsesia de divertisment în casa lui Dumnezeu, o ură faţă de corecţie şi o ură faţă de mustrare. Nimeni nu mai vrea să asculte astăzi…

Ce s-a întâmplat cu agonia din casa lui Dumnezeu? Ce s-a întâmpalt cu acel chin sufletesc ce trebuie să însoţească lucrările religioase? Acestea sunt cuvinte pe care nu le mai auzim în aceste zile ale răsfăţului. Nu le mai auzi.

Agonia înseamnă o suferinţă severă şi o întristare profundă. Emoţiile sunt aşa de tulburate încât provoacă durere. Durere interioară, acută şi profundă, provocată de condiţii referitoare la tine, venite din tine sau din jurul tău. Agonie. Durere adâncă. Necaz profund. Agonia inimii lui Dumnezeu.

Ne ţinem strâns de retorica noastră religioasă şi de dicursurile noastre despre trezire dar am devenit atât de pasivi. Orice pasiune adevărată se naşte dintr-un zbucium sufletesc. Orice pasiune reală pentru Cristos vine dintr-un botez cu acel zbucium. Cercetaţi Scripturile şi veţi vedea că atunci când Dumnezeu a hotărât să repare o situaţie ruinată El îşi împărtăşea propria durere sufletească pentru ceea ce vedea că se întâmplă cu biserica Sa şi cu oamenii Săi. Şi El găsea un om care se ruga, îl lua şi în mod figurat îl „boteza” cu un chin sufletesc. Găsiţi aceasta în cartea Neemia. Ierusalimul era în ruine. Cum va proceda Dumnezeu în această situaţie? Cum va restaura El ceea ce era ruinat?

Oameni, ascultaţi-mă…. Neemia nu era un predicator, el era un om cu o carieră. Dar era un om la rugăciunii. Dumnezeu a găsit un om care nu avea doar o scânteie de emoţii. Nu doar o mare răbufnire de îngrijorare apărută dintr-o dată ca apoi s-o lase să se stingă. El a spus: „Nu. M-am prăbuşit şi am plâns şi m-am tânguit şi am postit. Apoi am început să mă rog zi şi noapte.” De ce nu au primit şi ceilalţi oameni un răspuns? De ce nu i-a folosit Dumnezeu în restaurare? De ce n-au avut vreun cuvânt de spus? Pentru că nu exista în ei nici o dovadă de zbucium sufletesc! Nu era plânset! Nici un cuvânt de rugăciune! Totul era ruină!

Contează pentru voi astăzi…are vreo importanţă pentru voi faptul că Ierusalimul spiritual a lui Dumnezeu, Biserica, este acum căsătorită cu lumea? Că se simte aşa o răceală care trece prin Biserică? Sau altfel spus şi apropiindu-ne mai mult de subiectul nostru, vă pasă de Ierusalimul care se află în inimile noastre? Iată urmele ruinelor care fac să se scurgă încet puterea spirituală şi pasiunea. Orbirea care nu ne lasă să vedem starea de căldicel în care se află Biserica şi amestecul care se strecoară înăuntru. Asta urmăreşte de fapt diavolul să facă, să ia din tine lupta spirituală şi să o omoare. Aşa că nu te vei mai osteni în rugăciune. Nu vei mai vărsa lacrimi înaintea lui Dumnezeu. Şi poţi sta liniştit uitându-te la televizor iar familia ta să meargă în iad.

Daţi-mi voie să vă întreb: Ceea ce v-am zis v-a făcut să vă simţiţi condamnaţi în vreun fel?

Este o mare diferenţă între agonie şi îngrijorare. Îngrijorarea apare atunci când ceva începe să te intereseze, prezinţi interes pentru un proiect, o cauză, o frământare sau o nevoie. Vreau să vă zic ceva ce am învăţat din toţi aceşti 50 de ani de predicat: Dacă nu se naşte din durere sufletească, dacă nu s-a născut din Duhul Sfânt… Ai văzut şi auzit despre o situaţie ruinată şi asta te-a făcut să stai pe genunchi, te-a dus la un botez cu durere sufletescă în care ai început să te rogi şi să-l cauţi pe Dumnezeu. â

Ştiu acum. O, Dumnezeul meu, cum o ştiu! Până nu mă aflu în agonie, până nu am suferit din cauza problemei…

Şi toate proiectele noastre, toate lucrările noastre, tot ceea ce facem…Unde sunt învăţătorii de şcoală duminicală care plâng pentru copiii care văd că nu ascultă şi se duc în iad?

Vedeţi, o adevărată viaţă de rugăciune începe odată cu agonia. Dacă îţi pui inima să se roage Dumnezeu va veni şi va începe să-Şi împărtaşească inima Lui cu tine. Inima ta va începe să strige: O, Dumnezeule, Numele tău este batjocorit! Duhul Sfânt este batjocorit! Duşmanul stă afară încercând să distrugă mărturia credincioşiei Domnului şi ceva trebuie făcut pentru aceasta!

Nu va fi nici o înnoire, nici o trezire, nici o deşteptare până nu vom vrea să-L lăsăm să ne mai frângă încă o dată.

Oameni, se face târziu şi devine tot mai serios.

Te rog, nu-mi spune că eşti îngrijorat…când petreci ore pe internet sau la televizor! Vino!

Doamne, sunt unii care trebuie să vină la acest altar şi să mărturisească: ” Nu mai sunt ceea ce am fost, nu sunt unde ar trebui să fiu! Doamne, nu am inima Ta sau povara Ta. Am vrut-o în modul cel mai uşor. Am vrut doar să fiu fericit. Dar Doamne, adevărata bucurie se naşte din durere!”

Nimic din firea pământească nu-ţi va da bucurie. Nu-mi pasă câţi bani ai, ce casă nouă ţi-ai făcut, nimic de ordin fizic nu-ţi poate da fericirea. Numai ceea ce lucrează Duhul Sfânt atunci când Îl asculţi şi Îi urmezi îndemnurile.

Ridică zidurile din jurul familiei tale! Ridică zidurile din jurul inimii tale! Fă-te tare şi impregnabil împotriva duşmanului!

Doamne, asta vrem!

* from Vali S.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Crestinism

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s