Ziua de maine

Cum va fi ziua de maine? Dupa cum ai semanat astazi! Daca ai semanat neghina in firea pamanteasca, fie si din greseala, nu te astepta sa seceri grau maine. Si nici nu iti dori sa se intample o minune in privinta aceasta. Domnul sa ne dea intelepciunea aceasta!

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria Crestinism

4 răspunsuri la „Ziua de maine

  1. sebastian

    ceea ce am de spus este ca daca intoate zilele te temi de Dumnezeu si faci voia lui nu trebuie sa te temi ca intro zi ai sa gresesti caci cu teama asa te vei opri pe cale ci atunci cand vei gresi Dumnezeu va veghea asupra ta ,ex la care mam gandit avraam cand a mintit regele tari cu privire la sotia lui ca ii este sora si nu sotie vedeti hotararea lui Dumnezeu da cred ca Domnul te fereste sa pacatuesti impotriva Lui si apoi ferice de cel caruia nui ia Domnul i seama pacatul

  2. Sunt de acord Sebastian cu comentariul tau. Dumnezeu vine si te ridica, vegheaza asupra noastra mai bine decat o facem noi insine, eu ma gandesc la cazul lui Petru inainte sa se lepede, Domnul sa rugat pentru el ca sa nu isi piarda credinta. Trebuie sa avem credinta si incredere, dar in acelasi timp trebuie sa veghem si sa avem respect si responsabilitate inaintea lui Dumnezeu.
    Cu bine!

  3. perugina

    Draga Sebastian, nu vreau sa fiu rau si sa fiu cel care vede doar greselile, dar ar fi frumos sa inveti putina gramatica. Chiar daca nu ne adresam presedintelui Basescu, ar fi totusi frumos sa vorbim corect limba maicii noastre.

  4. Dana

    Shabat Shalom!

    M-am gandit sa va ofer sansa de a experimenta ceva nou.
    Pentru ca ne aflam in luna ELUL ziua a 4-a Shabat anul 5771 /3 Septembrie 2011, doresc sa va ofer un comentariu in stil rabinic al Sfintei Scripturi.

    PERICOPA SHOFTIM (Deuteronom 16:18-21:9) |
    CETATI DE REFUGIU (Shoftim 5762)
    Scris de Sorin Rosen
    Joi, 08 August 2002 02:00
    http://www.dvartora.ro/pericope/devarim-deuteronom/50-pericopa-shoftim-deuteronom-1618-219/2321-pericopa-48-5762.html

    Semne de intrebare

    [IN DIRECT, DIN CETATEA DE REFUGIU]
    Am discutat, in urma cu ceva timp, in comentariul la pericopa Masei, despre un subiect la care Tora revine in cateva randuri, unul dintre ele fiind in pericopa de saptamana aceasta, Shoftim: cetatile de refugiu. (Iar daca Tora revine, ma simt si eu obligat sa fac la fel). In comentariul de atunci spuneam (lucru pe care Tora il mentioneaza si in pericopa de saptamana aceasta) ca in cetatile de refugiu – arei miklat, dupa cum sunt ele numite in ebraica – locuiau levitii si cei care omorasera pe cineva fara voie. Conform legii un altfel de om era obligat sa ramana in cetatea de refugiu pana la moartea Marelui Kohen din perioada respectiva, pentru a scapa in acest fel de rudele celui ucis, care altfel, in afara cetatii de refugiu, ar fi putut razbuna omorul, fara a fi pedepsiti in vreun fel.

    ——————————————————————————–

    In aceeasi pericopa Masei, Tora indica multe alte legi referitoare la cetatile de refugiu, asa incat la prima vedere s-ar putea spune ca subiectul este epuizat. Si totusi, in pericopa de saptamana aceasta, printre numeroase legi referitoare la sistemul judiciar iudaic, Tora revine “in direct” in cetatile de salvare, cu amanunte “calde” de la fata locului. Pe langa lucrurile prezentate deja, respectiv modul in care un om ajungea in cetatea de refugiu si pleca de acolo, mai exista un lucru in plus fata de pericopa Masei: “Daca cineva dintre ai tai va fi dusman aproapelui tau si-l va pandi, va sari la acela si-l va ucide si apoi va fugi intr-una din cetatile acestea, batranii cetatii lui sa trimita ca sa-l ia de acolo si sa-l dea in mainile razbunatorului sangelui, ca sa moara. Sa nu crute pe unul ca acela ochiul tau. Spala pe Israel de sangele nevinovat si va fi bine.” [19.11-13]

    De asemenea, un studiu demografic al cetatilor de refugiu indica un element surprinzator in alcatuirea populatiei. Talmudul, in tratatul Makot, vorbeste despre o alta categorie de oameni care locuiau in aceste cetati, in afara de leviti si ucigasi: rabinii, invatatorii. Orice condamnat trebuia sa aduca cu el in cetatea de salvare un invatator care sa nu ii fi fost avocat, medic sau contabil, un om pe care sa il asculte si de la care trebuia sa invete pe parcursul sederii sale in cetate.

    Si iata – pentru ca suntem la aceasta rubrica – cateva semne de intrebare: de ce era nevoie de un rabin pentru fiecare condamnat? Si de ce Tora revine la problema cetatilor de refugiu, “adaugand” legea referitoare la tratamentul celor care sperau sa scape de pedeapsa unui omor cu buna stiinta? Si – nu in ultimul rand – de ce momentul in care condamnatii aveau voie sa paraseasca cetatea depindea de moartea Marelui Kohen, si nu era bine determinat in timp?

    Raspunsul la toate aceste trei intrebari este de fapt unul singur, foarte legat de pericopa de saptamana aceasta al carui nume (Shoftim) inseamna “judecatori”. Raspunsul este acela ca sistemul judiciar iudaic incerca in permanenta sa previna si sa corecteze greseli, si nu neaparat sa pedepseasca. In cetatea de salvare se invata legea, Tora-ua, pe care cei ajunsi acolo o uitasera sau o incalcasera din neglijenta, in cetatea de salvare se facea recuperarea sociala a celor care avusesera dificultati in a se adapta vietii printre oameni.

    Atunci de ce oare aceasta recuperare nu avea o durata prestabilita, de ce se baza pe un eveniment atat de greu de precizat cu exactitate, cum era moartea Marelui Kohen? Exista posibilitatea de exemplu ca un om sa comita un omor prin imprudenta, sa ajunga intr-o cetate de salvare si apoi, a doua zi sa moara Marele Kohen si ucigasul sa poata parasi cetate. Nu este oare nedrept fata de altii care au petrecut in cetate poate ani multi? Raspunsul este ca nu, nu este nedrept, pentru ca exista trei tipuri de consecinte majore ale unui omor din culpa. In primul rand, ucigasul fara voie gresea fata de semenii lui, luand viata unui om, iar pentru asta platea cu faptul ca era obligat sa stea in “izolare” fata de societate. In al doilea rand, gresea fata de Dumnezeu, incalcand porunca de a nu ucide, si pentru aceasta Dumnezeu, si nu oamenii, era Acela care stabilea (indirect, prin moartea Marelui Kohen) durata de “izolare”. Si, in al treilea rand si poate cel mai important, in cetatea de refugiu se facea REEDUCARE.

    Si, bineinteles, revenind la problema pe care am pus-o la inceputul acestui capitol, reeducarea se facea numai pentru oamenii care omorasera involuntar. Pentru cei care ucisesera cu premeditare nu exista nici o scapare, ei erau condamnati la moarte (pe baza unui proces si a marturiei a cel putin doi martori) si executati. In versetul din pericopa de saptamana aceasta, Moshe le spune evreilor sa se spele de sange nevinovat si “va fi bine”. Dar asta numai in cazul in care perioada de reeducare era folosita, in cazul in care rabinii care locuiau in cetatile de refugiu nu erau adusi acolo degeaba, ci “utilizati” pentru a preda Tora.

    In perioada dominatiei romane din Iudeea, pe vremea cand autoritatile interzisesera studiul Torei, rabinul Akiva, un mare invatat, continua sa invete Tora in secret, impreuna cu discipolii lui. Intr-un final tragic, capturat de romani si condamnat la moarte, rabinul Akiva a fost intrebat de catre discipolii lui de ce si-a asumat un asemenea risc. Parabola cu care a raspuns, legata strans si de pericopa Shoftim si de cetatile de refugiu, a fost urmatoarea: o vulpe desteapta s-a apropiat intr-o zi de marginea lacului si le-a zis pestilor: “Acolo, in apa, sunteti atat de expusi!… Toti pescarii isi arunca plasele si va prind. De ce nu veniti pe mal?” La fel de inteligenti, pestii i-au raspuns: “In apa exista o posibilitate de salvare, daca reusim sa evitam plasele pescarilor. Pe mal nu avem nici o sansa, pe mal vom muri cu siguranta…”

    Dincolo de “izolare” si de pedeapsa, in cetatile de refugiu, Tora se studia pentru “a reveni in apa”… Si – istoria a dovedit-o – sistemul de reeducare functiona, iar oamenii puteau reveni ca parte a societatii, ca parte a comunitatii de care se indepartasera fara voie prin faptele lor…

    Ce putem invata pentru azi?

    [NEVOIA DE REGALITATE]
    In pericopa Shoftim, o buna bucata din capitolul 17 al Deuteronomului, se ocupa de regalitate. Versetele 14-20 spun urmatoarele: “Dupa ce vei intra in tara pe care ti-o da Domnul, Dumnezeul tau, si o vei stapani […] si vei zice: «Vreau sa pun peste mine un rege, ca toate neamurile care ma inconjoara», sa pui peste tine ca rege pe acela pe care il va alege Domnul, Dumnezeul tau din mijlocul fratilor tai. […] Cand se va aseza pe scaunul de domnie al imparatiei, sa scrie pentru el, intr-o carte, o copie a acestei legi, pe care sa o ia de la kohenii din neamul levitilor. Va trebui sa o aiba cu el si sa o citeasca in toate zilele vietii lui, ca sa invete sa se teama de Domnul, Dumnezeul lui, sa pazeasca si sa implineasca toate cuvintele din legea aceasta si toate poruncile acestea, pentru ca inima lui sa nu se inalte mai sus decat fratii lui si sa nu se abata de la poruncile acestea nici la dreapta si nici la stanga…”

    La multe sute de ani dupa intrarea in Israel, evreii au venit la Shmuel, marele profet si lider al intregului popor, si l-au rugat sa numeasca un rege peste ei. “Ei au spus: «Iata ca tu esti batran si copiii tai nu calca pe urmele tale. Acum pune un rege peste noi sa ne judece, cum au toate neamurile» Shmuel n-a vazut cu placere faptul ca ziceau «Da-ne un imparat ca sa ne judece.» Si Shmuel s-a rugat Domnului” [Shmuel I, 8.5-6]

    O mare contradictie! Pe de o parte Tora, venita direct de la Dumnezeu Insusi, porunceste ca evreii sa numeasca un rege care sa domneasca peste ei, iar pe de alta parte lui Shmuel nu ii “pica bine” faptul ca evreii ii cer exact acest lucru. Intr-adevar, parca pentru a intari “nemultumirea” lui Shmuel, Talmudul citeaza, in Tratatul Sanhedrin, o disputa intre doi rabini, menita sa clarifice caracterul obligatoriu sau optional al numirii unui rege. Cu alte cuvinte, este bine sau nu ca un rege sa fie numit pentru a domni in Israel? Disputa talmudica exista, insa ambii rabini sunt de acord asupra unui lucru: acela ca numirea unui rege este totusi o mitzva, o porunca divina.

    Si atunci, de ce a fost Shmuel atat de nemultumit pentru ca evreii l-au rugat sa le numeasca un rege? Aparent, Shmuel desconsidera cu buna stiinta o porunca divina! Examinand insa mai indeaproape cererea evreilor, concluzia este alta. “Pune un rege peste noi sa ne judece, cum au toate neamurile”. Imitarea celorlalte popoare nu pare motivul corect pentru ca evreii sa doreasca un rege… Si totusi, cuvintele cu care evreii se adreseaza lui Shmuel sunt aproape identice cu cele pe care Tora le citeaza in pericopa de saptamana aceasta. Care este de fapt problema?

    Malbim, un mare comentator al Torei, ne ofera intr-o scriere din secolul 19, o explicatie a motivului (sau a unuia dintre motivele) pentru care oamenii au facut greseli si continua sa le faca si astazi. Conform interpretarii lui Malbim, problema acestei cereri de a avea un rege nu era in ceea ce se cerea, ci in modul in care se cerea. Numirea unui rege peste poporul lui Israel este o mitzva atunci cand evreii au nevoie de un lider care sa ii ajute sa respecte mai bine legea divina, care sa ii ajute sa creasca in spiritualitate. Un rege era necesar atunci cand evreii trebuiau sa se ridice si sa se indrepte catre Dumnezeu.

    In zilele lui Shmuel, spune Malbim, evreii simteau ca nu mai erau capabili sa se apropie de Dumnezeu direct, fara intermediari. Cu cat era mai directa legatura cu Dumnezeu, cu atat erau responsabilitatile mai mari. In zilele lui Shmuel, evreii simteau ca nu se mai puteau ridica la nivelul necesar pentru a avea aceasta relatie directa cu Dumnezeu si – in consecinta – au cerut un rege. Si totusi, a replicat Shmuel, impresia evreilor ca nu mai sunt capabili sau demni sa fie aproape de divinitate era falsa! Nu era vorba de incapacitate, ci doar de comoditate, de dorinta de a duce o viata “mai lejera”, fara prea multe obligatii, o viata in care de responsabilitatile majore se ocupa altcineva, regele lor. Si pare ca intreaga problema este rezolvata…

    Mai ramane o singura intrebare (la care, sunt sigur, nu va asteptati): de ce este inclusa aceasta discutie la rubrica “Ce putem invata pentru astazi”? In ce fel ne afecteaza regalitatea pe care evreii au ales sau nu sa o adopte in urma cu cateva mii de ani?

    In lumea de astazi, ne aflam totusi in situatii similare. Ni se pare ca nu putem sa ne mentinem la nivelul spiritual la care au fost parintii sau bunicii nostri, simtim ca ei “traiau intr-o alta societate” si ca atare puteau respecta mai multe din legea divina, sau – si mai grav – simtim ca nu mai suntem capabili sa ne mentinem nici macar la nivelul pe care noi insine ni-l impunem. Si atunci, folosind aceeasi stratagema de acum cateva mii de ani, incercam sa “pasam” responsabilitatea, sa ne gasim lideri care – credem noi – sa compenseze pentru ceea ce noi nu suntem de fapt dispusi sa facem. Avem senzatia ca rabinii sau marii invatati evrei ai zilelor noastra pot compensa in ochii lui Dumnezeu faptul ca noi nu suntem dispusi, de multe ori, sa parasim comoditatile moderne sau serviciul / facultatea la care mergem zilnic si sa ne ocupam de noi din punct si de vedere spiritual. Avem senzatia ca acea copie a Torei pe care un rege este dator sa o poarte cu sine si sa o respecte ne scuteste pe noi, ceilalti, care nu trebuie sa purtam cu noi o copie a Torei, sa respectam legea. Ei bine, asa dupa cum ne-o spune si Malbim, senzatia este falsa!

    Si, mai mult decat atat, motivul adevarat nu este ca nu putem, ci poate ca nu dorim destul. Sa mergem la comunitate o data pe saptamana, sau poate de cateva ori (incluzand si o rugaciune de Shabat), e greu?!? Asa-i, avem servici, sau facultate, sau mii de alte obligatii, dar oare chiar nu suntem capabili sa “putem deoparte” cateva ore pentru a fi impreuna sau pentru a aduce cateva momente de spiritualitate in viata noastra?!? Oare faptul ca deseori alegem facultatea sau serviciul in detrimentul comunitatii sau Kabalat Shabatului tine de faptul ca nu putem sa alegem invers? Oare chiar nu putem?!? Eu cred ca putem include si un strop de spiritualitate, pentru ca numai asa putem reveni, dupa cum spunea si rabinul Akiva, “in apa”, in mediul nostru, ca evrei cu o traditie, cu o misiune si cu dorinta de a continua ceea ce ne-a fost dat de catre parinti si bunici.

    Si inca o singura idee: aceea ca daca vom dori cu adevarat sa ne apropiem mai mult de religia si traditiile noastre evreiesti, vom putea sa o facem. Depinde numai daca vrem, depinde de propriul nostru sistem de valori si prioritati. Acolo unde este o dorinta, exista si o cale, pe care – sunt sigur – o vom gasi, cu totii impreuna, mai devreme sau mai tarziu. In asta si in faptul ca nu avem voie sa abandonam.

    ANI MAAMIN BEEMUNA SHELEIMA! (Cred cu o credinta desavarsita!)

    Shabat Shalom!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s