Cum te vezi pe tine însuți?

Cum te vezi pe tine însuți? Cine ești tu cu adevărat? Un sfânt care mai păcăcuiește? Sau un păcatos, care se poartă din când în când ca un sfânt? Cum îți dai un săspuns satisfăcător, sigur la aceste întrebări? Întrebările acestea sunt foarte importante pentru noi, iar Biblia le tratează din plin.

Identitatea noastră vorbește despre originea noastră, adevărul despre noi, drepturi.

Noi ne identificăm prin carți de identitate prin care aflăm vărsta, locul nașterii, familia, genul, toate aceste informații sunt cu privire la trup, dar sufletul nostru are și el identitatea lui. Pe ea o aflăm de la Dumnezeu, din Cuvânt.

Identitatea sufletului nostru se reflectă în lumea spirituală, care este foarte reală, mai stabilă decât cea fizică, necompromisă, ceea ce faci în ea va rămâne. Ceea ce se întâmplă în lumea sprirituală se reflectă în cea materială. Ce rezolvi în lumea spirituală, se rezolvă în cele din urmă și în cea materială. (de aceea spune Domnul Isus, când aducem darul la altar, să ne ducem mai întâi să ne împăcăm cu fratele nostru și apoi să ne aducem darul la altar Matei 5,24). Degeaba aducem jerfe fizice, daca în duh noi nu suntem bine spiritual. Mai înai rezolvă partea spirituală, în duh, și apoi va fi rezolvată și partea exterioară. Să spălăm paharul pe interior și apoi va fi curat și prin exterior.

Se dă o mare bătălia pentru identitatea omului, pentru că daca reușești să îl faci pe om să creadă greșit despre identitatea lui, îi modifici întregul sistem de valori. Aici este lupta evoluționismului si a creaționismului. În spate se urmarește schimarea, sau dărâmarea sistemului de valori. Daca noi provenim din maimuțe, atunci putem face tot ce voim noi, suntem suverani. Dar dacă noi provenim din Dumnezeu, atunci noi nu suntem singuri, și nici suverani, nu mai putem face tot ce vrem. Hitler ca să poată să își spununa poporul, a trebuit mai întâi să ii convingă că creaționismul și conștiinta umană, sunt invenții evreiești, și că rasa ariana e superioară celorlalte, pe cale evolutivă. Deci a trebuit să atace și să distrugă mai întâi credința poporului despre sine, ca apoi să îi conducă în războiul pe care îl conducea, trebiua să rupă oficial, declarativ, legătura cu Creatorul. Asta este lucrarea ascunsă a celui rău.

Si pe plan individual Santa luptă astăzi să ne schimbe percepția despre noi înșine. El ne pune să ne întrebăm: Cine sunt eu? Iar el răspunde: fiul (fica) unui hot, alcoolic, adulter, unui incapabil, laș, etc. Răspunsul corect pentru cei ce sunt ai lui Hristos este, că noi suntem copii lui Dumnezeu. Ni s-a dat dreptul să ne numim așa. Când crezi așa, te asociezi cu cine trebuie, de drept, și facilitezi conlucrarea, transferul de putere, din Hristos în noi, din Dumnezeu în viata noastra. Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentruca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. (Romani 6:4)

Și acum avem o listă mai mare aici, dar ar trebui să nu lipsească din casa nici unui credincios, cu adevărurile pe care Hristos le-a câștigat pentru noi. Trebiue să știm și să credem că acestea sunt adevărurile veșnice cu privire la noi, și să nu lăsăm pe Satan și pe nimeni să le schimbe. Ar trebuim să fim mai atenți la ceea ce credem despre noi în inimile noastre, pentru că aceea se va reflecta în viată.

Domnul Isus ne-a dat dreptul: să ne numim copii de Dumnezeu, să fim iertați de păcate, să primim Duhul Sfânt, să primim darul Duhului Sfânt, să primim Viața Veșnică, moștenirea Împărăției, după cum urmează.

5 comentarii

Filed under Crestinism

5 responses to “Cum te vezi pe tine însuți?

  1. Bulzan Ciprian

    Reblogged this on Bulzan Cipri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s