Ferice de cei săraci în duh! – Matei 5

Mat 5:3 „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!”

A fi sarac in Duh nu este totuna cu a fi „slab de inger” cum spune vorba din popor. Dimpotriva a fi sarac in Duh este o virtute, o calitate foarte mare:

În primul rând înseamnă să recunosti ca din punct de vedere spiritual nu esti autosuficient. Cei săraci în Duh sunt cei ce mărturisesc că au nevoie de Dumnezeu, au nevoie de Mantuitor. Nu pot trăi viata fără Dumnezeu, nu pot face voia lui Dumnezeu fără ajutorul lui Dumnezeu. Acestia în mod deosebit simt nevoia umplerii cu Duhul lui Dumnezeu pentru a face ceea ce îi place lui Dumnezeu

În al doilea rând înseamnă să nu te ai pe tine pe primul loc. Conjugarea in limba ebraica incepe de la persoana a treia plural: ei mananca, tu mananci, eu mananc. În limba română si alte limbi cunos cute conjugarea începe de la persoana I singular. Noi trebuie să ne gândim la Dumnezeu în primul rând „la El„ la semenul nostru, si apoi la noi însine. Trebuie să schimbăm ceea ce porneste în mod natural din firea noastră pământească.

În al treilea rând a fi sărac în duh înseamnă să fii smerit si umil. Calvin spunea că dacă l-ai întreba care este cel mai important lucru în crestinism ti-ar spune: „smerenia”. Iar al doilea: „smerenia” si al treilea: „smerenia”. Învătati de la Mine căci eu sunt blând si smerit cu inima spunea Domnul Isus. „Pocăiti-vă si credeti în Evanghelie!” spunea Domnul Isus. Aceasta este atitudinea copiilor lui Dumnezeu. Smerenia este o calitate si o virtute foarte importanta, dacă nu printre cele mai importante. Smerenia te face mai tare, mai precaut, mai rezistent, mai întelept, pentru că te face să te concentrezi pe ceea ce trebuie sa faci tu si mai putin pe ceea ce fac altii.

Să fim săraci in duh!

Reclame

5 comentarii

Din categoria Crestinism

5 răspunsuri la „Ferice de cei săraci în duh! – Matei 5

  1. Răzvan

    Va multumesc frumos pentru aceasta explicație deosebita.

  2. Notar

    A fi sărac în duh înseamnă să te vezi și să fii dependent de Domnul Isus

  3. dan

    Filipeni 3:1 „Încolo, fraţii mei, bucuraţi-vă în Domnul. Mie nu-mi este greu să vă scriu mereu aceleaşi lucruri, iar vouă vă este de folos. „2 Păziţi-vă de câinii aceia; păziţi-vă de lucrătorii aceia răi; păziţi-vă de scrijeliţii aceia! Căci cei tăiaţi împrejur suntem noi, care slujim lui Dumnezeu prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Isus şi care nu ne punem încrederea în lucrurile pământeşti, măcar că eu aş avea pricină de încredere chiar în lucrurile pământeşti. Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământeşti, eu şi mai mult;
    „Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos.”
    Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveţi în noi. Iacov 2:6 „Şi voi înjosiţi pe cel sărac?_ ceice au bogatiile, fie invatatura lumii acesteia, fie ceice umbla dupa ele, dar nu a lui Hristos, oare nu bogaţii vă asupresc şi vă târăsc înaintea judecătoriilor, nu batjocoresc ei frumosul nume pe care-l purtaţi?!
    1 Timotei_ Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug ca să ne bucurăm de ele.18 Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii,
    19 aşa ca să-şi strângă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce adevărata viaţă.
    20 Timotee, păzeşte ce ţi s-a încredinţat; fereşte-te de flecăriile lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei, (in orice ramura ar fi ea), pe nedrept numite astfel, pe care au mărturisit-o unii şi au rătăcit cu privire la credinţă spre fata omului cautand si nu Fata lui Dumnezeu.
    Harul să fie cu voi! Amin.

  4. dan

    Proverbele 14:20 Săracul este urât chiar şi de prietenul său, dar bogatul are foarte mulţi prieteni. Bogăţia aduce un mare număr de prieteni, dar săracul este părăsit de prietenul lui.
    Proverbele 28:11 Omul bogat se crede înţelept, dar săracul care este priceput îl cercetează. Atunci am zis: „Mai bună este înţelepciunea decât tăria!” Totuşi, înţelepciunea săracului este dispreţuită şi nimeni nu-l ascultă.
    Cine oare sa fie acest intelept sărac ?
    Oare Cel ce a strabatut cerurile prin dreptatea lui Dumnezeu ?
    Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. 8 La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.
    2 Corinteni 8:9 „Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, si nu bogatia lumii voi să vă îmbogăţiţi. ” Unde saraci, pe pamant? Da, dar bogat al Imparatia lui Dumnezeu, adevarata bogatie!
    Ca fie in cer, fie pe pamant, in Imparatia Lui sa fie!
    Daca Sfanta este Scriptura , prin Sfanta Scriptura sa dea Intelepciunea!

  5. dan

    Fiecare pentru sine insusi va alege: ori odaia de sus, ori odaia de jos a pantecelui si a placerilor de o clipa ale lumii si pacatului ce duce la pierzare! Si intelepciunea va fi prima ce o vei pierde si alungat in negura neagra vor sfarsi; si apoi si bucuria vietii vecinice.
    Fereasca Dumnezeu de asa ceva!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s