„Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. (Isaia 40:1)

Înainte ca poporul Israel să fie dus în exil, proorocul Isaia indemna: ”Mângâiați, mângâiați pe poporul meu, zice Dumnezeul vostru!” Dumnezeu își iubește poporul, chiar dacă trebuie să îl facă să plătească păcatele sale, nu cu plăcere trimite acele lucruri peste el, dar nu poate să nu le trimită. La fel este și cu biserica Lui în zilele acestea. Mai este puțin timp, ultimile încercări vin peste ea, totul se va termina în curând. Ceea ce cere Dumnezeu în vremuri ca acestea este: ”Mângâiați, mângâiați pe poporul meu, zice Dumnezeul vostru!”. Acum se pune întrebarea: ”Care este robul credincios și înțelept, pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrană la vremea potrivită?” Mat. 24,45. Cred că în această privință în primul rând trebuie să fim credincioși, iar mai departe ași spune că este nevoie de înțelepciune, pentru că cel rău va căuta să oprească pe acești ”robi”. Fiți înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii! Înțelepciunea face pe cel înțelept mai tare decât zece viteji care sunt într-o cetate. Ecl. 7,19.

Astăzi cunoștința a crescut pe întreg pământul, oamenii folosesc toate cunoștințele disponibile. Să fim înțelepți, deci! Înțelepciunea care ni se cere nouă este:

întâi, curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică.  (Iacov 3:17)

Asta ni se cere nouă ca să putem birui!

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Crestinism

2 răspunsuri la „„Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. (Isaia 40:1)

  1. Stancioiu Constantin

    Cand mangaierea Lui Dumnezeu nu isi mai atinge scopul,Dumnezeu este constrans sa i-a masuri .Altfel spus cand mangaierea nu ne place exemplele din scripturi ne stau marturie tuturor credinciosilor.Lucifer aruncat jos din pricina razvratirii,Adam si Eva scosi afara din Eden din pricina neascultarii,Balam ucis cu sabia a invatat poporul sa curveasca la inceput a fost bun la urma a ramas ghicitor,Acan l-a inghitit pamantul cu tot ce era al lui,Atalia omorata cu sabia a pustiit casa Lui Dumnezeu,Ozia a murit lepros a vrut sa aduca el jertfa in templu si numai preotii aveau dreptul,Anania si Safira au murit din pricina ca au mintit,si credeau ca se poate mintii mereu si lista poate sa continue.Domnul sa aiba mila de noi,si noi sa traim cu frica de Dumnezeu,marturisesc chiar in dimineata aceasta cand am scris si eu aceste ganduri am ajuns cu citirea la Ezra si in urma a tot ce am citit am ajuns la conclujia aceasta poate gresesc poate nu am o lumina buna asupra Bibliei cu toate ca am citit Biblia de foarte multe ori asta n-o spun ca o lauda multumesc Lui Dumnezeu pentru acest har. Sa fi binecuvantat frate Florine.

    • Da, Dumnezeu mangaie sau disciplineaza, depinde de ce are de lucru cu fiecare, si mai depinde si de raspunsul nostru. Domnul sa ne faca inima buna si credincioasa ca sa nu fie nevoie de disciplina Lui! Numai bine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s