Caracteristicile dragostei 1Corinteni 13 -III-

Dragostea se bucură de adevăr

Pentru că acesta este veșnic. Dragostea are atracție față de lucrurile veșnice, pentru că așa este ea. Adevărul este preferabil pentru că acesta eliberează indiferent ce arată el. Nu este adevărat că adevărul negativ doare. Dacă este spus în dragoste, atunci durerea este ceea ce este și pentru o mamă nașterea, după ce s-a născut copilul, uiți îndată de durere.

god1Dragostea acoperă totul

În sensul că dă a doua șansă, nu că nu ține cont de ce faci. Dar ea trece peste orice ca să te ridice, ea coperă totul, totul, totul. Ea este interesată în ridicarea unui suflet, așa cum a făcut Hristos, S-a dat și la moarte numai ca noi să putem fi salvați. Să primim această mână întinsă acum, astăzi este Salvator, mânie poate fi judecător.

Dragostea crede totul

În sensul că este interesată să înțeleagă totul, este deschisă pentru orice, numai să vină ridicarea. Nu crede totul în sensul naivității, dar crede totul în sensul respectului, bunului simț, face tot ce trebuie pe deplin, pentru că vrea să iasă la lumină în cele din urmă alături de cei dragi.

Dragostea nădăjduiește totul

Ea dorește o îmbunătățire totală, o restaurare deplină, o înviere adevărată. Ea nădăjduiește totul.

Dragostea suferă totul

Plătește prețul. Oferă suport concret, eficient, pe termen lung, dar nu pe totdeauna necondiționat. Și pentru har există un timp limitat, știm bine asta din Scripturi. Dragostea duferă totul pentru a face totul posibil în binele sufletelor rătăcitoare.

Dragostea nu va pieri niciodată

Dumnezeu e dragoste. Dragostea este ținta poruncii și ea va fii mereu înaintea lui Dumnezeu. Ea crește mereu în fericire veșnică. Ea nu va pieri niciodată.

sursă foto

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Crestinism

Un răspuns la „Caracteristicile dragostei 1Corinteni 13 -III-

  1. mariusalex

    …………………………………….
    Ce har si ce dulce-i trairea-ntre frati
    Cand in iubire asteptam ;rezolvare
    Si ce bine ne sta-mpreun’adunati
    Caci “Dragostea este indelung rabdatoare”!

    Ce har si ce dulce-i trairea-ntre frati
    Cand ganduri rele in lanturi stau legate
    Si ce bine ne sta-mpreun’adunati
    Caci “Dragostea este plina de bunatate”!

    Ce har si ce dulce-i trairea-ntre frati
    Cand ,chiar prin probleme,iubirea domneste
    Si ce bine ne sta-mpreun’adunati
    Caci “Dragostea nu pizmuieste”!

    Ce har si ce dulce-i trairea-ntre frati
    Cand nimeni nu vrea..ce-a facut sa se auda
    Si ce bine ne sta-mpreun’adunati
    Caci “Dragostea nu se…lauda!

    Ce har si ce dulce-i trairea-ntre frati
    Cand nimeni nu zice ca el toate le stie
    Si ce bine ne sta-mpreun’adunati
    Caci “Dragostea nu se umfla de mandrie”!

    Oh!,haideti frati dragi impreuna cu toti
    Sa traim o Iubire reala
    Isus este viu,a-nviat dintre morti!
    Nadejdea aceasta nu-nseala.
    ……………………………………………..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s