Ucenicii adevărați și ucenicii falși

isus-cu-doi-dintre-ucenici-sai_e9ff3232bbf44bExistă o singura categorie de ucenici adevărați ai lui Hristos și trei categorii de ucenici falși. Începem cu cele false.

Sunt ucenicii din întâmplare. Adică a fost bunicul, a fost tata, mi-a venit și mie rândul. Este ucenicul care nu s-a întâlnit personal cu Hristos. El este pentru că așa este familia, merge din inerție, împins de împrejurări, de alții. Acesta trebuie să se întâlnească personal cu Hristos, dintr-o motivație curată și veșnică.

Sunt ucenicii clienți. Aceștia sunt cei ce vor ceva de la Hristos: vor vindecare, putere, faimă, mântuire, dar atât. Ei merg la Domnul ca la piață. Însă Domnul este mult mai mult decât atât.  Acesta poate fi un egoism pur, ce dacă e pe plan spiritual, tot egoism este. Ucenicul adevărat vrea să ofere el ceva lui Hristos, inima sa, trupul său, întreaga sa ființă, tot ce are.

Sunt ucenici care se înșeală că ei cred. Aceștia cred că cred, dar nu cred. Ei cântă despre Domnul, mărturisesc despre Domnul și au un sentiment plăcut când o fac, și ei cred sincer că sunt credincioși și au viață veșnică. Dar cine le-a spus lor că dacă se simt bine cu cântările creștine și cu învățătura lui Hristos numai despre iubire, înseamnă că sunt născuți din nou? Cunoști că ai credință în tine cu adevărat când trăiești o viață nouă! ”Nu oricine îmi zice: ”Doamne, Doamne!” va moștenii împărăția. Ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” Matei 7, 21. A trăi după principiile Scripturii te face creștin, nimic din ceea ce simți, spui, sau faci. Toate acestea pot veni ca un val în viața ta. Este adevărat că te pot duce la mântuire, adică la nașterea din nou, care se cunoaște după trăire. Deci să nu te mulțumești cu mai puțin decât cu o trăire adevărată. Cineva spunea: ”Dacă credința ta nu îți schimbă viața, schimbă-o tu pe ea!”

Acum este categoria adevăraților ucenici. Aceștia i-am descris în parte în fiecare categorie: ei s-au întâlnit personal cu Hristos. Au o experiență a lor cu Dumnezeu. Aceștia se oferă lui Dumnezeu, sunt predați, și ei pun accent pe trăire. Ei cunosc că iubesc pe Dumnezeu prin aceea că păzesc voia Lui.

Doamne ajută! 

sursă foto

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Crestinism

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s