Despre evlavie

1jesus walks to meEvlavia este un cuvânt mult lăudat în Scriptură:

…evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucît ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare.  (1 Timotei 4:8)

În DEX este așa de vag descrisă: sentiment religios, scrupulozitate în practici religioase, respect pentru Dumnezeu. În alte dicționare biblice apar explicații precum râvnă pentru Dumnezeu. Spunem că sunt bune aceste explicații, dar nu sunt suficiente. Pentru ceva atât de apreciat de Scriptură ar fi păcat să lăsăm atât de puține detalii.

Sunt oameni care au impresia că evlavia se potrivește bine bătrânilor, că este ceva demodat, incompatibil cu viața modernă, tinerească. Ea însă nu este o problemă de vârstă, ci de caracter și de educație.

S-ar putea ca oamenii să nu știe sigur ce este evlavia, dar când aceasta nu există se vede foarte bine. Unui om care iubește păcatul și trăiește în păcat nu-i place evlavia. El va iubi mai mult certurile, clevetirile, banii și petrecerile, decât învățăturile care duc la evlavie. Dar nașterea din nou îl face pe om evlavios. Îl înzestrează cu o atitudine și dispoziție duhovnicească sfântă.

Noi nu ne naștem evlavioși, dimpotrivă ne naștem cu înclinații spre păcat. De aceea este nevoie să învățăm de la cineva evlavia. Dacă faci din predica de pe munte a Domnului Isus filosofia practică a vieții tale, vei fi pe placul lui Dumnezeu.

A.W. Tozer spunea că Biserica are o mulțime de creștini sfinți și desăvârșiți …în teorie. Evlavia ar fi ceea ce spune Domnul Isus: ”Pentru că știți aceste lucruri, ferice de voi dacă le ve-ți face”. Asta înseamnă să fii evlavios, să nu lași nefăcut ce spune Dumnezeu. Să plătești prețul implementării cuvântului lui Dumnezeu în viața ta: roagă-te, meditează la Cuvânt, lasă gândurile să îți modeleze vorbirea, aceasta caracterul, acesta trăirea, și în cele din urmă destinul. Este un lanț. Numai cei evlavioși îl duc la bun sfârșit. Acesta este un proiect pentru viață. Învățătura Domnului Isus este sănătoasă și duce la evlavie. Ține-te de ea. Este o căutare mare în viață după reper, un model, un punct de sprijin. Domnul Isus a mărturisit în fața întregii lumi:

”Eu sunt lumina lumii, cine mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric” Ioan 8,12

Uită-te în istorie și vezi ce influență, ce efect a avut Această persoană care a mărturisit așa. Istoria sa împărțit în două de atunci… Să știi că atunci când a făcut-o, oamenii nu au fost plini de entuziasm și credință. Dimpotrivă, îi înfruntau cuvintele cu ignoranță. Istoria a vorbit de la sine. Fii înțelept și mergi după Isus. Nu vei fi dat de rușine! Poate că și cu tine vor face ce au făcut și cu El, dar alege ce este mai bine: să fii laudat aici și să trăiești în minciună, sau să te porți ca Isus, dar să ajungi să descoperi Adevărul?

Fi un om evlavios!

Lasă un comentariu

Filed under Crestinism

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s