Pro și contra lui Hristos

00.159.176În Ioan 8 iudeii au pus mâna pe pietre să arunce în Isus v.59, dar tot în același capitol spune că mulți au crezut în El v. 30. Cum se face că aceleși cuvinte pentru unii aduc viață și mântuire, iar pentru alții furie și pietre? La fel cred că este și astăzi când oamenii sunt așa de înverșunați împotriva a ceva, pe care alții în respectă și îl apreciază așa de mult.

În cazul Domnului Isus, El spunea de adevărul care va elibera pe cei ce îl cunosc, despre faptul că dacă cineva păzește cuvântul Lui va trăi veșnic, sau că El este mai înainte de Avraam. Vedem că toate aceste cuvinte erau sprirituale, de ce? Pentru că Adevărul care avea să îl scoată El la lumină prin jertfa și învierea Sa, avea să dea libertatea de blestemul păcatului celor ce cred în El. Atunci, era prea vag adevărul, ca să îl poată înțelege. Nu vedeți că în înțelegerea lui Petru crucea nu avea loc? Atunci când Domnul la mustrat așa de aspru: ”Înapoia mea Satano!”. Apostolul Petru vroia să îl abată să meargă la cruce.Ce să mai așteptăm la ceilalți oameni. Cuvintele Domnului erau spirituale, cu înțeles adânc. Ce le spunea El trebuia păzit și aducea viață veșnică celor în cauză. Iarăși această vorbire era foarte profundă, avea în vedere bisericile de peste veacuri ce aveau să vină, și pe toți credincioșii. Dar ultima afirmație mi-a plăcut cel mai mult: ”Adevărat adevărat vă spune că mai înainte ca să se nască Avraam sunt Eu”. La aceste cuvinte au luat pietre să arunce în El. Ei erau obișnuiți cu gândirea firească, concretă, iar Isus nu avea nici 50 de ani bănuiau ei (de aici unii spun că Isus arătă mai în vârstă decât era, probabli, pentru că suferea mult). Isus vorbea de dumnezeirea Lui, nu de faptul că sa născut din fecioară cu treizeci de ani înainte.

În concluzie, la fel stau lucrurile și în viața noastră cu lucrurile spirituale. Nu găsești tot timpul motiv să mai înaintezi, uneori ieși în pierdere, alte ori îți este foarte greu. Așa este, dar să știi că acele lucruri spirituale, care țin de Hristos au valoare veșnică, peste veacuri ce faci tu acum pentru Hristos, dacă o faci așa cum se cuvine, va străluci ca soarele în ceruri. Toate aceste lucruri trebuiesc luate prin credință, așa cum făceau cei din vremea Domnului care credeau tot mai mulți în El. Nu înțelegeau, dar credeau, respectau și e închinau Domnului, pentru că nu aveau motiv să nu facă asta, nu găseau nici un păcat în El – Ioan 8, 46

Numai bine!

sursă foto

Lasă un comentariu

Filed under Crestinism

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s