Cine are înțelepciune să se roage pentru pricepere

wisdom-bookCând vedem în Vechiul Testament că Dumnezeu s-a bucurat de cererea lui Solomon pentru înțelepciune, ne gândim dacă în Noul Testament unde Evanghelia primează, înțelepciunea mai are aceeași importanță. În 2Timotei 3 citim așa:

”din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.”  (2 Timotei 3:15)

”Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire”,  (2 Timotei 3:16)

Conform acestor două pasaje, înțelepciunea rămâne un punct cetral în noul testament ca și în vechiul. Scripturile pot să dea înțelepciunea, dar de data aceasta se explică ce fel de înțelepciune dorește Dumnezeu și anume: aceea care duce la mântuire – dacă nu te mântuiește înțelepciunea ta, dacă nu te duce la Hristos, înțelepciunea ta are puțină valoare; și înțelepciunea în neprihănire – dacă nu este curată înțelepciunea, este ca în sport, ai călcat regula, ești descalificat. Astăzi se pune mult accent pe înțelepciunea ”la negru”, adică aceea care ține de viclenie, breșe temperamentale, oportunism, luptă la două capete, interes etc. La Dumnezeu doar înțelepciunea în neprihănire se consideră. 

Acum prietenii mei, este o vorbă care spune: ”Cine are înțelepciune să se roage pentru pricepere”. Înțelepciunea este firca de Domnul, iar priceperea este depărtarea de rău; conform cu Iov 28,28. Cu alte cuvinte înțelepciunea este a ști ce trebuie făcut, frică de Dumnezeu, iar priceperea înseamnă a face ceea ce trebuie făcut, depărtarea de rău concretă. Există o diferență mare. Cred că cei mai mulți credincioși se află undeva între acestea două. Pavel îi spunea lui Timotei să nu se teamă că Dumnezeu îi va da pricepere în toate lucrurile. Există lipsa aceasta de pricepere de a pune în practică, de a implementa ceea ce spune Dumnezeu. Apostolul Pavel descrie această luptă în mod măreț în Romani 7, atunci când spune: ”vreu să fac binele, dar răul stă lipit de mine.” Aceasta este înțelepciune, dar fără pricepere. Știi ce trebuie, vrei ce trebuie, dar răul stă lipit de tine. Răspunsul lui Pavel apare în capitolul 8: ”Legea Duhului de viață în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului și a morții”

Cu alte cuvinte priceperea, ungerea vine prin Duhul Sfânt. Fără Duhul Sfânt nu avem putere să facem voia lui Dumnezeu. Este o lege a Duhului de viață în Hristos Isus. Fiecare trebuie să o găseasă personal cu Dumnezeu în rugăciune și cuvânt. Când această lege începe să lucreze în credincios, el devine priceput și este izbăvit de puterea păcatului și a morții. Ar trebui să investim mai mult în acest lucru. Domnul pune o întrebare care ne împinge în direcția aceasta:

”De ce-Mi ziceţi: „Doamne, Doamne!”, şi nu faceţi ce spun Eu?”  (Luca 6:46)

Doamne ajută! Doamne dă izbândă!

sursă foto

Lasă un comentariu

Filed under Crestinism

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s