Valea uriașilor

Eu am îndrăgit de la început cartea ”Călătoria creștinului” de John Bunyan, consider că este una din cele mai importante cărți după Biblie pe care fiecare credincios ar trebui să o știe. De aceea am postat link-ul din dreapta cu ecranizarea acestei cărți. Fratele CH Spurgeon se îngrijea ca în fiecare an să citească cel puțin odată această carte.

Am citit de curând o cartea a fratelui Bruce Wilkinson în care vorbea de asemenea de o călătorie a unui vizionar (un alt nume pentru credinciosul care a primit viziunea lui Dumnezeu), iar acesta imediat ce părăsește zona de confort a propriei vieți intră undeva în valea uriașilor. Aceștia i se împotrivesc, îl găsesc nepregătit, dar Dumnezeu îi spune să lupte împotriva lor cu Adevărurile pe care le-a învățat până acum din Scriptură. Acești uriași sunt: Lipsa materială, corupția și respingerea. Aceste elemente nu apar în forma aceasta în cartea lui Bunyan, acolo este la un moment dat ”Uriașul deznădejde”.

Mi se pare cu adevărat un uriaș relevant în calea creștinului adevărat – corupția. Cred întradevăr că este un uriaș adevărat (bine surprins de Bruce Wilkinson) cu care credinciosul se luptă. De asemenea și respingerea mi se pare un uriaș adevărat, doar că în opinia mea el este mascat oarecum. Nu îți dai seama că e el când te lupți cu el.

Bruce W. spunea că în această luptă nu trebuie să ascultăm de teamă, ci să folosim adevărul Scripturilor drept arme. De ce îngăduie Dumnezeu așa? Pentru că o personalitate spirituală nu se formează decât dacă este aruncat într-o situație care este peste puterile lui și nefamiliară. Marile succese în general au la început răni. Fără un adversar înfricoșător nu putem vorbi de un curaj autentic. Această situație nu înseamnă că nu ești pe drumul cel bun, ci că ai ieșit din zona de confort mai degrabă. Mărimea provocărilor reflectă mărimea lucrării viitoare.

”Nu v’a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s’o puteţi răbda.”  (1 Corinteni 10:13)

Lasă un comentariu

Filed under Crestinism

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s