Doamne-n săptămâna asta grea – Traian Dorz

Doamne-n săptămâna asta grea, a patimilor Tale

Fă să-Ţi suferim alături, când Tu sui a Crucii cale

Să simţim şi noi cum crucea ne apasă şi ne doare.

Să simţim cum arde biciul peste sânge şi sudoare.

 

Doamne, să-Ţi simţim alături fiecare lovitură

Să răbdăm aceaşi hulă şi batjocoră, şi ură,

Să plătim cu-aceleaşi lacrimi şi cu-acelaşi sânge toate

Să simţi şi Tu, că ne doare, c-am trăit cândva-n păcate.

 

Doamne, ia-mă şi pe mine să-mi pun umărul sub cruce,

Măcar partea mea de vină, să-Ţi ajut să mi-o pot duce

Măcar sarcina mea, Doamne, să m-apese şi pe mine,

E deajuns câţi ani din viaţă, Ţi-am făcut numai ruşine.

 

Sus, pe Golgota Iisuse, când pe cruce-au să Te-ntindă

Fă şi firea mea cea veche, răstignirea s-o cuprindă,

Şi privindu-Ţi agonia s-o văd şi pe ea cum moare

Tu să te cobori de-acolo, dar ea-n veci să nu coboare.

 

Iar în clipa Învierii, piatra când se dă-ntr-o parte,

Să se vadă că din groapă, ai ieşit fără de moarte

Sfintele Mironosiţe şi-ai Tăi ucenici să vadă

Şi-ale mele semne alături, şi-nvierea mea s-o creadă.

 

Atunci ştiu că şi-n a doua fericită Înviere

Aş veni şi eu cu Tine, în mărire şi putere,

Că dac-am răbdat alături în batjocori şi ruşine

Vom fi alături şi-n mărire, să împărăţim cu Tine.

Amin

Traian Dorz

Lasă un comentariu

Filed under Crestinism

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s