Păcatul lui Ham

Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său şi a spus celor doi fraţi ai lui afară. (Geneza 9:22)

Ham, era unul din fii lui Noe. El a văzut pe tatăl lui dezgolit în beție și pentru asta a fost judecat, practic blestemat de tatăl său din generație în generație.

Este important de înțeles acest fel de a păcătui, de a greși dacă vreți, pentru că el este mult mai practicat decât credem noi, și vedem cât este de păgubos, din cazul lui Ham.

Păcatul acesta este descris și de Domnul Isus în Matei 5,28 ca fiind păcatul curviei. La Ham nu putem spune chiar același lucru, dar un păcat rău tot este, se numește indiscreție, impertinență. Adică să te uiți undeva unde nu se cuvine și unde ar trebui în mod automat să ferești privirea, vezi comportamentul lui Sem și Iafet, motiv pentru care au fost binecuvântați.

Acum acest lucru se practică astăzi și sub o altă formă la fel de vinovată, dar mai puțin înțeleasă, și anume impertinența de a te uita în viața altora, să judeci, să vorbești etc. Este același păcat! De aici se nasc judecățile nedrepte, nu pentru că nu cântărești exact, dar pentru că judeci neinvitat! Acest lucru este un păcat foarte grav. Sau judeci fără drept. Dacă nu ești tu responsabil să judeci un caz, este un mare rău să te bagi, doar pentru că știi cu trebuie procedat. Se spune că odată doi frați se băteau pe stradă. Așa erau ei mai bătăuși. Un trecător, a început să țină partea unuia, lovind pe celălalt, pentru că așa credea el că este corect. Cei doi frați, când au văzut asta, s-au unit au bătut bine pe trecător pentru contribuția lui nesolicitată, apoi au plecat liniștiți. Întrebare: cine a procedat corect aici?

Biblia dă un răspuns:

Un trecător care se amestecă într-o ceartă care nu-l privește este ca unul care apucă un câine de urechi. (Proverbe 26:17)

În concluzie, a ne uita în stânga și în dreapta și a ne da cu părerea, a judeca, a face tot felul de chestii, este un păcat și un lucru foarte rău. Și din cauza acestui lucru este atâta rău în lume și între oameni, pentru că nu trebuie să ne intereseze decât de aria noastră de responsabilitate. Vor spune unii: ”Dar nu poți fi așa nepăsător!” Bineînțeles că nu poți fi nepăsător, însă trebuie să mergem totdeauna la cel autorizat, la departamentul de plângeri și sugestii. Sau devino tu un mare lucrător pe acel domeniu. Nu duce informația pe la toate colțurile răspândind nemulțumire și amărăciune. Lucruri care nu ajută pe nimeni.

Să ne aducem aminte de greșeala lui Ham, este un mare rău, vedeți urmările din viața lui, dar este și o mare binecuvântare când înțelegem și nu mai privim unde nu trebuie chiar dacă cel privit este greșit sau nu.

Doamne dă lumină!

Lasă un comentariu

Filed under Crestinism

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s