Spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu

De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. (Romani 8:28)

Toate lucrurile, inclusiv cele rele. Cum se întâmplă  acest lucru? Atunci când cazi, atunci când treci printr-o încercare mare, nu te neliniști, este spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu! Caută să te ridici cu inimă! Întoarce-te la Dumnezeu din tot sufletul! Fii conștient că toți sunt cu ochii pe tine, arată-le tuturor că cel neprihănit de șapte ori cade și se ridică. Trasează calea pentru cei ce vor mai trece pe aici, arată-le drumul spre ieșire! Pune jaloane și semne pe traseu. Va fi spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu! Toate lucrează spre bine. Cei ce merg pe calea lui Dumnezeu nu au nevoie doar de ruta dreaptă, aceia este ce mai bună și ar trebui să mergem cu toții pe ea. Dar oamenii au nevoie și de rute ocolitoare. De aceea unii îl îndrăgesc pe David, îi ajută căderea și ridicarea lui. Alții pe Petru, din același motiv. Oriunde ai fi, fă exact ce vrea Dumnezeu pentru situația ta, fără comparație, toate lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. Tot timpul faci un bine!

Lasă un comentariu

Filed under Crestinism

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s