Hristos a înviat!

„Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.” Filipeni 3:20-21

 

Minunea învierii este un lucru extraordinar! Da, Isus este Dumnezeu, a învins moartea. Punctul cel mai însemnat în ceea ce ne privește este că într-o zi Hristos își va folosi puterea ca să transforme trupul nostru smerit într-un trup glorios ca al Său. Nu vom mai fi în neputință, nu vom mai fi în păcat, a înviat pentru că am fost socotiți neprihăniți! (Romani 4,25). Nu vom mai fi măcinați de cancer, de depresii, de handicapuri. Vom avea un trup de slavă! Acum ne luptăm cât putem mai bine să Îi fim plăcuți lui Dumnezeu. El vede cu plăcere acest lucru pentru că știe că suntem într-un trup smerit, știe că nu se poate mult acum. De aceea mândria este așa improprie pentru cei luminați. Cu ce te lauzi tu? Hristos a avut un trup ca al nostru, dar fără păcat, pentru ca să moară pentru păcatele noastre, să învieze, pentru că am fost socotiți neprihăniți, iar apoi să primim un trup de slavă ca al Lui. Nu doar iertare am primit, nu doar bucuria nașterii din nou, ci vom primi și trup de slavă, ca să fim asemni Lui pe veci!

 

Hristos a înviat! Și așa vei fi și tu dacă îl ai pe El în viața ta!

Dumnezeu să vă dea aceată bucurie și nădejde cu ocazia sărbătorii învierii Domnului!

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Crestinism

Un răspuns la „Hristos a înviat!

  1. Amin! Traiesc pentru ca El a murit si a inviat pentru mine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s