Ce sa stim de Paste

Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Isaia 53:5

Una din slăbiciunile bisericii de astăzi este că e pretențioasă în așteptări și nu în slujire. Unii își poartă crucea, alții își fac cruce. Mântuirea nu vine prin apartenența noastră la o comunitate de credincioși, nici la o formațiune doctrinară, ci mântuirea vine printr-o uniune adevărată cu Hristos prin credința si cuvânt. Iertarea nu ți-o poate da nici un om și nici o învățătură, iertarea o primești când vii la Hristos cu smerenie. Pacea intră în tine atunci când prin Duhul Sfant te-ai conectat cu El. Într-un mod tainic acești oameni sunt cei mai prezenți în bisericile locale, colaborand cu lucrătorii și slujind pe frați. Vin la rugăciune, vin la grup mic, unde e Hristos acolo sunt si ei. Sa nu credeți că acești credincioși sunt invizibili, ei sunt cei mai activi ostași ai Domnului Hristos. Sunt smeriți, curați în inimă, curajoși, pricepuți și mereu învațabili. Sunt stâlpii lui Hristos care vor fii rapiți la cer atunci cand numarul deplin va fi împlinit.

Paște fericit!

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Crestinism

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s