Despre suferința în relații și sfințenie

Toată lumea se plânge pretutindeni de oameni deficitari. Soluția lui Dumnezeu este însă sfințenia prin Hristos. Atunci când trăiești în sfințenie, se anulează tot ce fac ceilalți rău față de tine. Poate un disconfort este, dar este și o protecție și o satisfacție interioară. Îmi aduc aminte de problemele pe care le aveam cu tatăl meu în adolescență, iar când m-am pocăit cum totul se lipezise, deși comportamentul tatălui meu nu era mai bun, ci mai rău. Însă puterea sfineniei, curăția trăirii, prezența lui Hristos începuse să lucreze în mine. Nu mai aveam gânduri de judecată, de răzbunare, de răutate. Eu eram bine, iar tătăl meu fierbea tot mai tare.

Dacă cineva se plânge de cineva, problema este la el. Poate că ceilalți greșesc, dar nici el nu este bine. Sfântul nu se plânge de nimeni, măcar că mulți se fac datori la el prin purtarea lor, el are bucurie interioară și poate să ducă totul diferit. El este satisfăcut în Hristos.

PS sfințenie nu este perfecțiune, ci mai degrabă curăție și putritate în Hristos.

Reclame

2 gânduri despre „Despre suferința în relații și sfințenie

  1. Mirona, așa ne-am dori, însă nu se întâmplă așa în practică. Sfințenia este mai mult o inimă curată și neprefăcută în tot ce înseamnă binele, mai mult. 1 Ioan 1,8 ne spune că nu putem spune că nu păcătuim. Da, sfințenia este un proces continu, iar jertfa răscumpărătoare a lui Hristos crează înaintea lui Dumnezeu o stare perfectă pentru toți cei ce se încred în Domnul. Acum, dacă suntem dedicați acestui mod de sfințenie, care ține de noi și cât ține de noi, atunci beneficiem de acea pace a cugetului și a inimii, care ne protejează de ce este în jurul nostru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s