Libertatea vs anarhia

Libertatea este posibilitatea de a face mai multe lucruri în cadrul aceleiași voi a lui Dumnezeu. Adam avea voie să mănânce din orce pom din grădină. 
Libertatea nu este posibilitatea de a păcătui, de a nu asculta de Dumnezeu. Păcatul nu este permis de Dumnezeu. Lui Adam i-a interzis să mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului. Dumnezeu nu i-a dat voie să mănânce din el. Adam nu era liber să mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului. 
Dacă păcătuiești însă Dumnezeu îți dă șansa să te întorci la El. Însă nu este o garanție, și vei avea un cost de plătit. 
Libertatea nu înseamnă anarhie – fac ce vreu și cum îmi place. Libertatea este ca în era modernă, un lucru pe calculator pot să îl fac pe mai multe căi: pot deschide emailul din ce browser vreau, sau din mai multe aplicații. Am libertate. Dar nu pot deschide orice adresă de email vreau eu. 
Să nu mai suprapunem libertatea cu anarhia! Nu sunt egale! Ce se întâmplă după ce păcătuiesc este doar datorită harului lui Dumnezeu, nu am drept acolo, nici libertate!

Libertatea am putea spune este posibilitatea de a nu păcătui, mai degrabă, decât posibilitatea de a păcătui. Aceasta este libertatea oferită de Hristos!

Să trăim ca oameni liberi în Hristos!

Reclame

Declarația lui Mihai Neamțul despre Notre-Dame din Paris

„Tragedia Notre-Dame este dincolo de cuvinte… O bijuterie în flăcări! Nu știu detalii, dar ce nu înțeleg este de ce, în ultimele săptămâni, 12 biserici istorice ale Franței catolice au fost afectate de incendii mai mari sau mai mici.” Mihai Neamțul Sursa

sursă foto

Și eu văd că motivul incendiului este foarte cosmetizat. Înțeleg importanța monumentului istoric și implicațiile politicilor religioase, totuși complectat cu ce declară Mihai Neamțul, acest incendiu lasă loc de reflecții serioase.

Preotul Necula spune: „ceea ce se întâmplă în plan politic în Europa s-a văzut acum în faţa unui rug asupra valorilor creştine“.

Să fim alături de Franța, să fim solidari simbolurilor europene, dar să ne rugăm și pentru valorile europene creștine!

De ce este greu să iertăm?

Matei 6:14-15 „Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar, dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.”

Pentru că în iertare este vorba de o pierdere, mai mică sau mai mare – A ierta înseamnă să realizezi o greșeală care ți s-a făcut, cu sau fără intenție, care implică o anumită pierdere. A ierta, înseamnă să accepți acea pierdere, și să nu o mai ții în socoteală celui ce a făcut-o. Să mergi înainte în viață cu ce ai și cu ceea ce îți oferă Dumnezeu. Scopul este să oprești acele pierderi, și să începi să te ridici.

Pentru că avem concepții greșite despre încredre în iertare – Dacă cineva a abuzat sexual o peroană. Iertarea nu implică încrederea de a mai sta în preajma acelei persoane. Așa se întâmplă în multe alte forme de abuz atunci când intervine iertarea.

Pentru că avem concepții greșite în ce privește uitarea în iertare – Dacă ierți pe cineva, un proverb spune că trebuie să uiți. Eu cred că nu este realist. Științific, acele experiențe sunt mult mai imprimate în noi decât alte experiențe. Ne vom putea amiti ce s-a întâmplat, dar vom pune în dreptul acelui caz, rezolvat, acceptat. Și vom alege să nu ne mai plângem și să victimizăm în legătură cu acel caz.

A nu ierta și a nu putea să faci acest lucru, poate dovedi că nu ai experimentat niciodată iertarea lui Dumnezeu – Dacă Dumnezeu te-a iertat și ai trăit acest lucru, vei avea putere și exemplul să faci și tu același lucru cu greșiții tăi într-un fel sau altul. Dacă nu poți, și nu reușești să ierți, gândește-te dacă ai experimentat cu adevărat iertarea lui Dumnezeu, deplin sau în anumite domenii.

Pentru că aproximăm greșit durerea – Oamenii spun cât de mult au suferit, cât de mult au pierdut din cauza acelei fapte. Suferința este foarte adevărată și reală, însă dacă nu ierți pe cel în cauză din pricina suferinței produse și pierderii provocate, este ca și cum nu este de ajus cât ai suferit și ai pierdut până acum, vrei să o faci și de acum înainte. Doar prin iertare, poți opri suferința, poți aduce vindecarea și binecuvântarea lui Dumnezeu în relații!

Aceste realități cred că sunt o parte din motivele pentru care Domnul Isus leagă iertarea de rugăciunea Tatăl nostru!

Să fiți binecuvântați!

sursă foto

Despre sfințenie

Cuvântul „kedesha” în limba ebraică înseamnă a fi sfânt, dar poate însemna și o femeie de moravuri ușoare. A fi sfânt înseamnă a te dărui cu toată dragostea tuturor fără deosebire. Înseamnă să dăruiești oricui tot ce ai mai bun în sufletul tău.

Maria Magdalena a fost cea care a fost în ambele ipostaze. A fost o vreme când se dăruia tuturor în mod fizic, așa cum nu voia Dumnezeu. După ce Domnul a întâlnit-o, a eliberat-o de robia ei și ea a devenit o sfântă, fiind cu totul dăruită lui Hristos, răind doar pentru El, oferindu-I tot ce avea ea mai bun.

  • Preluat după Sabina Wurmbrand, Noblețea suferinței, p.143
  • sursă foto

Uimirea devenirii

După cum omida nu știe că într-o zi va deveni din târâtoare – zburătoare, tot așa și creștinul nu se gândește că într-o zi va zbura cu Domnul său spre lucruri mari (chiar acum).

Omida se zbate în agonie în pragul devenirii, poate se gândește că își dă duhul. Cred că și creștinul are momente când spune: „Până aici mi-a fost!” Dar spre uimiera sa acelea erau doar durerile nașterii, până ce Hristos avea să ia chip în el.

Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii până ce va lua Hristos chip în voi! Gal 4,19.

„Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine!” Ioan 14,1.

Renunță la „numai puțin”

Odată o familie de la țară avea un băiat care se îmbăta tot timpul și nu îi asculta în nici un fel pe părinți. Sătui de ușine și îndărătnicia băiatului, tatăl a spus băiatului într-o zi să plece de la casa lor. Băiatul, băut cum era, și-a luat câteva haine și clătinându-se a plecat de acasă. Noaptea nu dormea nici soțul, nici soția. Soția a întrebat: „De ce nu dormi?” El a spus: „Eu sunt de vină pentru băiat… Eu i-am pus prima dată alcoolul în gură… Eu am știut să mă opresc, dar el nu a mai știut să facă asta niciodată.” Cu gândul acesta a plecat să caute pe băiat și să îl aducă acasă.

De multe ori ne facem vinovați prin modul acesta de a păcătui „numai puțin”. Facem un păcat „numai puțin”, apoi spunem că ne vom înfrâna. Și întradevăr ne înfrânăm și ne stăpânim apoi. Problema este că unii de lângă noi se pierd pentru totdeauna, pentru că noi ne-am permis să păcătuim cu ei „numai puțin”. Poate noi ne putem înfrâna, dar alții nu își mai pot stăpâni păcatul și îi vedem cum se duc în jos.

Să renunțăm la „numai puțin”!

O altă inimă

Ezechiel 11,19
„Le voi da o altă inimă, și voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră și le voi da o inima de carne.”

Singura nădejde a omului este să fie născut din nou, altfel nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu (Ioan 3,3). Dacă este născut din nou, el are o inimă nouă și un duh nou. El are o natură nouă! Cred că problema omului aici se reduce, la natura lui. Dacă este născut din Dumnezesu (născut din nou) este una, iar dacă este născut în fire (din femeie), este alta. Este nevoie să schimbam calitatea noastră de om. Așa, porniri bune și rele avem fiecare, și cei născuți din Dumnezeu, și cei născuți în mod firesc. Luptă să fii născut din nou! Iar dacă vrei să știi dacă ești născut din Dumnezeu, te cunoști după roadele tale, sau direcția de mers. Un om născut din Dumnezeu se apropie mereu mai mult de Dumnezeu. Un om firesc, se apropie mereu mai mult de carne (fire în limba greacă este „sarx” care se traduce carne). Omul născut din Dumnezeu are încredere în El, are lumină în el și o dă și altora, este altă viață, chiar dacă trece prin încercări.

Nașterea din nou o primim când credem în Hrists și ne întoarcem la El prin Cuvânt și Duhul Sfânt.