De ce blestemele din Levitic 26 sunt mai multe decât binecuvântările?

Nu pentru că Dumnezeu pedepsește mai mult păcatul decât răsplătește ascultarea, pentru că este invers.

Exodul 20:5 „… sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc „Exodul 20:6 „şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele. ”

El totuși face asta pentru că vrea să ne impresioneze ca să ne abatem de la rău, pentru că ne iubește, pentru că vrea să ne ferească de ce este cel mai rău pentru noi, neascultarea!

Scrie un comentariu

Din categoria Crestinism

Cele 7 etape ale vieții de cuplu

  1. Buchetele de flori
  2. Saturația
  3. Respingerea
  4. Răbdarea
  5. Respectul
  6. Prietenia
  7. Iubirea veritabilă

Dacă societatea contemporană ar știi asta, multe cupluri și relații ar fi salvate.

 

sursa: http://perfect-ask.com/viata-de-cuplu-7-etape-daca-fi-stiut-cu-totii-de-ele-divorturi-ar-fi-fost-cu-80-mai-putine/

2 comentarii

Din categoria Crestinism

Şoimul şi creanga

Un împărat a găsit doi şoimi pe câmp. I-a prins şi i-a dus imediat la dresorul de soimi. Imediat dresorul şi-a dat seama şi a venit la împărat şi i-a spus că un şoim e gata dresat, iar altul, pe creanga pe care s-a pus, pe aceea stă şi acum, şi nu pot să îi fac nimic să îl determin să se dea jos. Atunci împăratul a oferit o mare recompensă aceluia din împărăție care va putea să îi dea şoimul jos de pe creangă. Oamenii veneau zilnic, dar nu primeau răsplata, pentru că se pare că soimul nu se mai despărțea de creangă. Până când într-o zi un tânăr a reușit. Împăratul l-a întrebat: „esti vrăjitor? ” Nu, a răspuns el. Dar ce i-ai făcut? I-am tăiat creanga de sub picioare, un soim niciodată nu îşi va permite să cadă, cât timp aripile sunt bune!
Să nu ne mirăm că şi Dumnezeu face de multe ori la fel şi cu noi.

Scrie un comentariu

Din categoria Crestinism

Justificare şi satisfacție

       ​Hristos a satisfăcut pe Tatăl pentru noi şi ne-a justificat. Cele două nevoi ale noastre sunt de justificare şi în satisfacere a lui Dumnezeu. Tot ce facem, pentru acestea două le facem. Dacă le luam pe amândouă din Hristos, suntem cu adevărat liberi, şi primim putere să putem face voia lui Dumnezeu. Oamenii de obicei ia doar pe a doua, justificarea, ei cred că satisfacerea lui Dumnezeu este partea lor. Este o eroare biblică. Noi nu putem satisface pe Dumnezeu, motiv pentru care avem nevoie şi de justificare. Dacă ai nevoid de una, implicit ai nevoie şi de celălalt. Noi trebuie să trăim în recunoștința şi predare. Oamenii din dorință de sfințenie, greşit înțeleasă, țin pentru ei a două lucrare. În practică însă, noi suntem mai capabili să fim sfinți când luăm ambele lucrări de la Hristos, şi ne odihnim în El. 

Scrie un comentariu

Din categoria Crestinism

Zăpada din 2017 – București

Scrie un comentariu

by | Ianuarie 11, 2017 · 7:35 am

Experiență vs experiență evaluată

Se spune că ”experiența este cel mai bun învățător”. Dar nu este așa. Experiența evaluată este cel mai bun învățător. Adesea auzim pe oameni spunând: ”eu am experimentat așa ceva, eu am trecut pe acolo”. Lucrul acesta poate fi adevărat, dar dacă nu am evaluat corect, dacă nu am tras concluziile corecte, atunci experiența aceea se poate repeta iar eu să reacționez la fel de greșit. Până când nu învățăm tâlcul, până nu învățăm lecția, nu putem spune că experiența ne-a învățat ceva, ea doar ne-a trecut prin ceva. De aceea trebuie să căutăm lecția, ideea, tâlcul. Acest lucru îl vedem atunci când încercăm să privim experiența aceea din perspectiva lui Dumnezeu, a Cuvântului Său. Deci experiența nu este totul!

Scrie un comentariu

Din categoria Crestinism

Vasile Alexandru Taloș – Un gând pentru noul an 2017


Sfârșit de an însângerat de genocid și atentate. Și lumea se zbate în convulsiile incertitudinii. În dimensiunea spirituală istoria lumii curge în valuri. Taina fărădelegii caută să tragă omenirea în abis. Duhul Sfânt înalță valul harului divin tot mai sus. Cu cât ne apropiem de țărmul veșniciei cu atât valurile devin tot mai mari și mai dese. Ultimul val se va sparge cu rapiditate și dramatism apocaliptic de țărmul veșniciei.
Important este să fim în mișcarea Duhului pe valul harului divin și nu sub val atrași spre adânc. În prag de An Nou, mai înainte de orice urare, un gând îmi stăruie în minte: „Nu cumva să vă pierdeți inima și să cădeți de oboseală în sufletele voastre!” (Epistola către Evrei 12:3). Nu știm ce va aduce anul care vine, dar știm că Dumnezeu este cu noi: Emanuel!
El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină, dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc; umblă, şi nu ostenesc. (Isaia 40:29-31)
În mijlocul circumstanțelor potrivnice, apostolul Pavel scria: Noi nu cădem de oboseală! Și aceasta nu pentru că l-ar fi ocolit necazurile, suferința și amenințările cu moartea, ci pentru că și-a pus nădejdea în Dumnezeu care înviază morții (2 Corinteni 1:8-9 și 4:16-18).
Şi știm că Cel ce a înviat pe Domnul Iisus ne va învia şi pe noi împreună cu Iisus şi ne va face să ne înfăţişăm împreună cu voi. De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci, chiar dacă omul nostru de afară trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi.
Căci întristările noastre ușoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice.
Credința ne deschide ochii să privim viața din perspectiva veșniciei cu Hristos. În ele însele întristările nu sunt întotdeauna ușoare. Dar, în comparație cu slava care are să fie descoperită față de noi (Romani 8:18) și pusă pe talerul prezentului față de talerul veșniciei care poartă pe el o greutate veșnică de slavă, orice suferință nu este mai mult decât un fulg de nea. În suferință timpul parcă se dilată. Dar, pusă alături de eternitatea cu Hristos orice durată ori cât de mare ar fi, nu înseamnă mai mult decât o clipă trecătoare.
Noi nu cădem de oboseală nu pentru că nu ne-am osteni în lucrarea ce ne-a fost încredințată de Domnul, ci pentru că lucrarea oricare ar fi aceasta, în familie, în biserică, în societate este o slujbă a Duhului Sfânt. În timp ce facem lucrarea pentru Dumnezeu, Duhul Sfânt lucrează în noi și astfel noi înșine suntem lucrarea Lui (Efeseni 2:10 și 2 Corinteni 3:17-18).
Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului. De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală.
Dacă lucrarea de transformare și înnoire a inimilor ar fi lucrarea noastră, ne-am prăbuși de oboseală sub povară. Lucrarea este a Lui! Noi punem doar sămânța și udăm ogorul, dar Cel ce face să crească este Dumnezeu. De aceea, „Să nu obosim în facerea binelui căci, la vremea potrivită vom secera dacă nu vom cădea de oboseală.” (Galateni 6:9). Căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinței voastre, de osteneala dragostei voastre și de tăria nădejdii în Domnul nostru Iisus Hristos! (1Tesaloniceni 1:3).
Preaiubiții mei frați (și surori), fiți tari, neclintiți, sporiți totdeauna în lucrul Domnului,căci știți că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică. (1Corinteni 15:58)
Încrederea, pasiunea și determinarea de a-L sluji pe Domnul Iisus să ne inspire în anul care vine! Vă doresc un an plin de pace și binecuvântare!
Pastor, Vasile Alexandru Taloș
Biserica Baptistă Bunavestire București

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Crestinism