Citate despre rugăciune

3278764814_e39d8a01c3_b
clik pentru sursă
„Rugăciunea e testul acid al consacrării.” – Samuel Chadwick
„Rugăciunea este mărturisirea neputinţei noastre şi a altora, în Numele Domnului Isus, înaintea ochilor iubitori ai unui Tată care ştie, înţelege, mângâie şi răspunde.” – Cameron V. Thomson
„Când Dumnezeu vrea să reverse har îmbelşugat peste poporul Său, întâi îi cere să se roage.” –Matthew Henry
„Când ne adresăm lui Dumnezeu în rugăciune, diavolul ştie că primim puteri împotriva lui, de aceea i se opune din răsputeri.” – R. Sibbes
„Daca ar fi cineva în stare să-i facă pe credincioşi să se roage, sub puterea lui Dumnezeu, ar deschide uşa celei mai mari treziri spirituale pe care a văzut-o vreodată acest pământ.” – Leonard Ravenhill
„Oh, de-ar fi să mă mistui pentru Dumnezeu! Însă orice mi-ar cere Dumnezeu să fac, n-aş putea face fără rugăciune. Oh, fă-mă, Doamne, om al rugăciunii!” – Henry Martin
Pentru unii, rugăciunea este volanul; pentru alţii – roata de rezervă. – Corrie Ten Boom
Roagă-te des. Pentru că rugăciunea este un scut pentru suflet, un sacrificiu adus Lui Dumnezeu şi un bici pentru Satan. –John Bunyan
Dintre toate îndatoririle în care îşi găsesc plăcerea creştinii, niciuna nu este mai esenţială şi mai neglijată ca rugăciunea. –François Fénelon
Am atât de multe de făcut, încât nu pot începe ziua fără să petrec trei ore în rugăciune.
Cel ce s-a rugat bine, a studiat bine. –Martin Luther
Dumnezeu nu acţionează decât ca răspuns la rugăciune. –John Wesley
Oamenii pot să nu ne asculte chemările, să ne respingă mesajul, să se împotrivească argumentelor noastre, să ne dispreţuiască, dar nu pot face nimic împotriva rugăciunilor noastre. –Sidlow Baxter
Singura grijă a diavolului este să-i împiedice pe creştini să se roage. El nu se teme de studii fără rugăciune, de lucrare fără rugăciune, de „creştinism” fără rugăciune. El râde de truda noastră, îşi bate joc de înţelepciunea noastră, dar tremură când ne rugăm. –Samuel Charwick.
Daniel a petrecut mai degrabă o noapte cu leii, decât să se lipsească de o zi de rugăciune. –Anonim
Pe genunchi credinciosul e invincibil. –Charles Haddon Spurgeon
Dumnezeu pune mai mare bază pe rugăciune şi părtăşie decât pe lucrare. –A. Roffe
Mulţi oameni cred în puterea rugăciunii, şi le place să audă despre ea, dar prea puţini se roagă. – Anonim
Niciodată să nu spui rugăciuni, ci să te rogi. –Richard Wurmbrand
Din moment ce am un Tată atotputernic, de ce aş mai cere ceva de la oamenii neputincioşi? – Hudson Taylor
Rugăciunea este forma cea mai înaltă de transpiraţie a unui suflet în agonie. –Leonard Ravenhill
Nu există nimic care să ne facă să iubim un om mai mult decât rugăciunea. –William Law
Este necesar să ne lăsăm inima provocată la rugăciune, În caz contrar, aceasta va deveni usactă şi împietrită. Atributele rugăciunii trebuie să fie: dragostea pentru Dumnezeu, sinceritatea şi simplitatea. –John of Kronstadt
În rugăciune este mai bine să ai o inimă fără cuvinte, decât cuvinte fără inimă. – John Bunyan
Rugăciunea nu este atât de mult o acţiune, cât o atitudine – atitudinea de dependenţă de Dumnezeu. –Arthur W. Pink
* from Ana Maria I.

Un gând despre „Citate despre rugăciune

Lasă un comentariu